Marea Britanie nu renunţă la controalele de la metrou împotriva imigranţilor ilegali

PeopleOficialii din Marea Britanie au dat asigurări că nu vor renunţa la controalele de la punctele de acces ale mijloacele de transport în comun, în ciuda acuzaţiilor tot mai dese potrivit cărora verificările se desfăşoară după criterii rasiste.

Autorităţile susţin că această iniţiativă are rolul de a-i convinge pe imigranţii ilegali să părăsească Marea Britanie, în timp ce ONG-urile fac lobby pentru a obţine o amnistie generală.

Ministrul britanic al Imigraţiei, Mark Harper, a lăudat eforturile forţelor spunând că unul din trei imigranţi ilegali descoperiţi în timpul verificărilor din vara acestui an a fost până acum deportat în ţara de provenienţă, notează cotidianul local „The Daily Mail”, potrivit Adevărul.

„Da, vor avea loc mai multe controale”, a subliniat oficialul în timpul unui interviu radiofonic. „Vom continua să le folosim (controalele) pentru că sunt eficiente în a identifica persoanele care nu au dreptul să fie în Marea Britanie şi pe care ar trebui să-i îndepărtăm”, a explicat ministrul, adăugând că cercetările au loc pe baza „informaţiilor şi a comportamentului indivizilor”.

ONG-urile au acuzat guvernul de la Londra că a transformat întreaga ţară într-un „mediu ostil” pentru muncitorii străini. Organizaţiile au reacţionat şi au cerut aprobarea unei amnistii prin care toţi imigranţii descoperiţi a fi ilegali în urma controalelor să rămână în ţară adoptivă.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *