Mario Draghi, preşedintele BCE: Perspectiva economică rămâne sub presiune, riscurile predomină

Preşedintele BCE, Mario Draghi a declarat, miercuri, că există riscul ca recuperarea economică a zonei euro să eşueze, în timp ce perspectiva inflaţiei, care arată că ar putea coborî sub ţinta de 2% abia anul următor, nu face necesară renunţarea la politicile monetare relaxate.

“Perspectiva economică rămâne sub presiune. Riscurile pentru perspectiva economică predomină”, a declarat Draghi în deschiderea unei conferinţe de presă, potrivit Mediafax.ro, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să menţină dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 1%.

Evaluarea BCE privind economia a rămas similară cu cea din luna precedentă, după câteva luni în care limbajul a devenit mai pozitiv.

“Există presiuni inflaţioniste din partea preţurilor mai ridicate la petrol şi taxelor indirecte mai ridicate pe termen scurt, dar aşteptările de inflaţie sunt bine ancorate pe termen mediu. Având în vedere actuala situaţie a producţiei şi şomajului, aflat la un nivel istoric ridicat, orice discuţie de retragere (a politicilor monetare relaxate, n.r.) este prematură”, a afirmat el

Măsurile neconvenţionale ale băncii, între care şi lichidităţile de circa 1.000 de miliarde de euro introduse în sistemul financiar, sunt temporare, a declarat Draghi, fără a menţiona când va începe retragerea acestora.

Inflaţia din zona euro s-a redus în martie la 2,6%, peste ţinta BCE de sub 2%, însă reluarea temerilor legate de Spania înseamnă că BCE nu-şi poate permite să semnaleze o majorare de dobândă sau retragerea măsurilor de finanţare.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  interesseseaccao.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 + 17 =