Mario Monti: “Avem o săptămână să salvăm zona euro”

Premierul italian, Mario Monti, a avertizat asupra consecinţelor “apocaliptice” ale unei greşeli la summitul liderilor europeni de săptămâna viitoare.

Liderul italian se va întâlni cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu preşedintele francez, François Hollande, şi cu premierul spaniol, Mariano Rajoy, în speranţa că cele patru ţări, care reprezintă cele mai mari economii ale zonei euro, pot pregăti drumul pentru o soluţie, înaintea summitului, scrie Adevarul în ediţia electronică.

Monti a spus că, fără un rezultat pozitiv al summitului, vor fi atacuri speculative din ce în ce mai mari asupra unor ţări, iar ţările mai slabe vor fi hărţuite”. Atacurile se vor concentra nu numai asupra ţărilor care nu respectă regulile fixate de UE , dar şi asupra celor precum Italia, care – spune el- a respectat regulile “dar vine cu o datorie mare din trecut”.

“O mare parte a Europei se va confrunta cu rate foarte mari ale dobânzilor la împrumuturi , care va avea impact asupra statelor, dar şi asupra companiilor, indirect”, a avertizat Monti. “Este exact ceea ce nu trebuie să se întâmple pentru a avea creştere economică”, a spus el.

Dacă discuţiile eşuează, în faţa paraliziei economice, “aversiunea publicului faţă de Uniunea Europeană va creşte”, creînd un cerc vicios. “Pentru a ieşi cu bine din această criză a zonei euro şi a economiei europene e nevoie de şi mai multă integrare”, a spus Monti.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen − thirteen =