Mario Monti: Europa se apropie de ieşirea dintr-o perioadă foarte dificilă

Europa se apropie de ieşirea dintr-o perioadă foarte dificilă, ca urmare a deciziilor luate la reuniunea liderilor europeni din iunie, a declarat premierul Italiei, Mario Monti, pentru postul de radio RAI, citat de cotidianul The Guardian, potrivit Mediafax.

“Este un tunel, dar la capătul tunelului începe să apară un pic de lumină. Italia şi restul Europei se apropie de ieşirea din tunel”, a spus premierul.

Deciziile luate la ultimul summit al UE încep să dea rezultate, a spus Monti, adăugând că are încredere că omologul său spaniol, Mariano Rajoy, va putea rezolva problemele ţării.
Monti a vorbit înaintea unei vizite în Franţa, în timpul căreia se va întâlni cu preşedintele francez, Francois Hollande.

Italia şi Spania s-au aflat sub presiune puternică pe pieţele financiare în ultimele luni, din cauza temerilor investitorilor privind nivelul de îndatorare al celor două ţări. Presiunea a mai scăzut în ultimele zile după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, cancelarul Germniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au declarat că vor face tot ce este necesar pentru a salva euro, iar investitorii au interpretat mesajul ca o posibilă reluare a programului de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale de către BCE.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  commons.wikimedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *