Mark Gitenstein: Guvernele vin şi pleacă, important este parteneriatul româno-american

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat miercuri că atât în România, cât şi în SUA “guvernele vin şi pleacă”, importantă fiind însă relaţia de parteneriat dintre cele două ţări, care va dăinui pentru totdeauna, transmite Mediafax.

Mark Gitenstein a declarat, miercuri, la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde a asistat la o demonstraţie din cadrul unui exerciţiu militar româno-american, că militarii români şi americani se antrenează împreună, luptă împreună în Irak şi Afganistan şi mor împreună.

“Vreau să spun tuturor că ceea ce este special azi (miercuri – n.r.), la acest exerciţiu, nu este tehnologia americană şi nici armamentul sofisticat, ci faptul că un număr de 335 de militari americani şi români se antrenează împreună, împărtăşesc idei şi clădesc un parteneriat.Guvernele vin şi pleacă, atât în România, cât şi în SUA, dar ceea ce este important este ce se întâmplă cu aceşti militari, construind o relaţie de parteneriat între români şi americani, între cele două ţări, care va dăinui pentru totdeauna şi care nu poate fi distrusă. Ne antrenăm împreună, aici, la Câmpia Turzii, luptăm împreună cu militarii români în Irak şi Afganistan şi murim împreună”, a spus diplomatul american.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  romania.usembassy.gov

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *