VIDEO Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, audiat în Parlamentul European după scandalul Cambridge Analytica în care și peste 100.000 de români au fost afectați

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, va fi audiat marți seară în Parlamentul European, a anunțat instituția de la Strasbourg, iar discuțiile vor fi transmise live, a anunțat pe Twitter președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. 

Zuckerberg va da explicații aleșilor europeni în scandalul Cambridge Analytica-Facebook, în urma căruia s-a descoperit că datele personale a 87 de milioane de titulari de conturi Facebook au fost folosite în scopul realizării de profiluri politice.

LIVE VIDEO

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a transmis că a discutat personal cu fondatorul Facebook, iar acesta  a acceptat ca audierea să fie transmisă în direct marți, începând cu ora 19.15 ora României.

 

Scandalul Cambridge Analytica a izbucnit în luna martie, atunci când a fost raportat faptul că firma susţinută de Robert Mercer, simpatizant al lui Donald Trump, şi condusă în trecut de Steve Bannon, fost consilier al actualului preşedinte american, a obţinut informaţii personale a 50 de milioane de utilizatori Facebook fără a avea permisiunea. Aceste informaţii au fost folosite pentru a influenţa procesul electoral din 2016.

Cifra s-a dovedit a fi mult mai mare, iar reprezentanţi ai Facebook au transmis că peste 70 de milioane dintre cei 87 de milioane de utilizatori afectaţi sunt din Statele Unite, peste 1 milion, din Filipine, Indonezia şi Marea Britanie. Alte aproximativ 2,7 milioane de utilizatori din Uniunea Europeană au fost afectați, între care peste 100.000 de români.

Mark Zuckerberg nu ar fi la prima audiere de acest fel, el oferind în luna aprilie explicații Senatului SUA după scandalul Cambridge Analytica, într-o audiere istorică care a durat peste trei ore și în care a promis că se va asigura că Facebook va fi folosit ”în slujba binelui”.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.