Martin Schulz îi propune Angelei Merkel o a doua dezbatere televizată înaintea alegerilor din 24 septembrie: Multe întrebări au rămas fără răspuns

Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European și candidat al SPD la funcția de cancelar al Germaniei, îi cere Angelei Merkel  o a doua dezbatere televizată, notează Politico Europe.

FOTO: European Parliament

“Prea multe întrebări sunt încă fără răspuns”, a spus Schulz în cadrul unei emisiuni televizate.

Acest apel vine cu numai două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare din Germania ce vor avea loc pe 24 septembrie. Prima dezbatere a avut loc pe 3 septembrie, dar candidatul SPD nu s-a descurcat la fel de bine precum contracandidatul său.

Potrivit celor mai recente sondaje, social democrații (SPD), sunt cu mult în urma creștin-democraților(CDU), având 23.5% din susținerea electoratului în timp ce CDU se bucură de sprijinul a  36.5% dintre cetățeni.

Președintele SPD a abordat mai multe subiecte importante pe agenda internă a Germaniei precum sănătate, pensii, securitate, dar și solidaritate din partea Ungariei și poloniei privind refugiații.

Martin Schulz  a fost desemnat la sfârșitul lui ianaurie candidat al SPD la cancelarie în vederea scrutinului de la 24 septembrie, la care Angela Merkel va candida din partea conservatorilor pentru al patrulea mandat.

Martin Schulz a părăsit poziția de președinte al Parlamentului European pe 17 ianuarie, punând capăt unei perioade de două mandate consecutive în două legislaturi diferite.

Cunoscut pentru talentul său de orator, Martin Schulz și-a făcut cea mai mare parte a carierei la nivel european și este lipsit de experiența vreunui mandat important în Germania. Asta îi permite să se detașeze de politica guvernamentală, dusă în cadrul coaliției de propriul partid și să apară ca un om cu totul nou.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *