Membru al Comisiei ONU de anchetă privind Siria: Există suficiente dovezi pentru ca Bashar al-Assad să fie condamnat pentru crime de război

Comisia ONU de anchetă privind Siria a strâns suficiente probe pentru ca președintele sirian Bashar al-Assad să fie condamnat pentru crime de război, a declarat o membră importantă a acestei comisii, Carla del Ponte, într-un interviu citat de Reuters.

Foto: World Health Organization

Întrebată în cadrul unui interviu acordat „SonntagsZeitung“ dacă există suficiente dovezi pentru ca Bashar al-Assad să fie condamnat pentru crime de război, Carla del Ponte a afirmat: „da, sunt convinsă că acesta este cazul. De aceea situaţia este atât de frustrantă. Munca de pregătire a fost făcută. În ciuda acestui lucru, nu există niciun procuror şi niciun tribunal”.

Del Ponte, în vârstă de 70 de ani, care a anchetat crime de război comise în Rwanda şi fosta Iugoslavie, a anunţat săptămâna trecută că va renunţa la a mai face parte din Comisia ONU de anchetă privind Siria, având în vedere că activitatea acestui for nu este continuată de Consiliul de Securitate prin înfiinţarea unui tribunal special pentru Siria, în faţa căruia să fie aduşi criminalii de război, informează Adevărul.

Guvernul de la Damasc neagă vehement comiterea unor crime de război de către forţele susţinute de executiv şi de către forţele serviciilor de securitate siriene.  

Carla Del Ponte, fost procuror general al Elveţiei, s-a alăturat Comisiei ONU de anchetă privind Siria, structură formată din trei membri, în septembrie 2012. 

Comisia, creată în august 2011, a urmărit cazurile legate de atacuri cu arme chimice, genocidul împotriva comunităţii Yazidi din Irak şi bombardamentele asupra convoaielor umanitare din Siria.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *