Mesajul Victoriei Nuland pentru România, la scurt timp după întâlnirea cu consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu

nuland uspolicy.beVictoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, spune că România şi SUA au o “foarte importantă colaborare”, pe care SUA doresc să o consolideze şi să o extindă. Mesajul marchează împlinirea a 10 ani de la integrarea României în NATO.

Surse diplomatice au declarat pentru caleaeuropeana.ro ca mesajul transmis de Victoria Nuland vine la doar cateva zile dupa vizita la Washington a consilierului prezidential pe probleme de politica externa, fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu. Oficialul roman a avut saptamana trecuta intalniri la Casa Alba, Departamentul de Stat si cu o serie de alte oficialitati din SUA, printre care si Victoria Nuland.

“Acesta este un an important pentru România și pentru relația transatlantică. La împlinirea a 10 ani de când România este membru NATO, Statele Unite ale Americii își exprimă recunoștința pentru angajamentul țării dumneavoastră față de Alianță și pentru toate eforturile comune dedicate susținerii păcii, libertății și democrației, atât în țările noastre, cât și peste hotare. (…) Statele Unite ale Americii sunt alături de România în calitate de prieten și aliat și ne dorim să continuăm să extindem și să consolidăm foarte importanta noastră colaborare”, subliniază Nuland în mesajul său, remis luni Agerpres de Ambasada SUA.

Victoria Nuland amintește că în ultimii 10 ani, în calitate de aliați în cadrul NATO, România și SUA au colaborat în Balcani, Afganistan, în Marea Mediterană și în Marea Neagră.

“Tot în calitate de aliați NATO, fiecare și-a asumat un angajament solemn în fața celuilalt, conform prevederilor Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Astăzi vreau să reafirm în fața poporului român că Statele Unite își respectă angajamentele”, precizează adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia.

Oficialul american face referire și la situația din Ucraina.

“Astăzi, urmărim cu toții cu îngrijorare evenimentele din Ucraina și am condamnat împreună agresiunea militară a Rusiei și încercarea acesteia de a anexa Crimeea. Tot împreună suntem alături de poporul ucrainean pe măsură ce acesta încearcă să-și construiască un viitor mai pașnic, unit, democratic și prosper”, declară Nuland.

Asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului de Stat american, Victoria Nuland este unul dintre cei mai influenţi diplomaţi americani, considerată chiar numărul doi în Departamentul de Stat, după John Kerry. Nuland a condus o delegatie SUA in Romania la inceputul lunii ianuarie pe tema respectarii statului de drept in România.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × 3 =