MAEur a transmis CE informaţiile necesare pentru reluarea rambursărilor de plăţi pentru proiectele finanţate din instrumentele structurale

Ministerul Afacerilor Europene a transmis Comisiei Europene la 31 octombrie 2011 informaţiile referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru reluarea rambursărilor de plăţi de la Comisia Europeană pentru proiectele finanţate din instrumentele structurale, se arată într-un comunicat de presă transmis către caleaeuropeana.ro.

Respectându-şi angajamentul asumat încă de la înfiinţarea sa, Ministerul Afacerilor Europene a furnizat date care atestă atât remedierea de către partea română a problemelor identificate de auditorii CE în sistemul de achiziţii publice, cât şi reverificarea achiziţiilor publice din proiectele deja derulate, se mai arată în comunicatul citat.

”Am transmis Comisiei Europene documentele referitoare la modificările aduse sistemului de achiziţii publice, precum şi a modului în care autorităţile române cu responsabilităţi în gestionarea fondurilor comunitare vor trata problema conflictului de interese”, a declarat ministrul afacerilor europene, Leonard Orban. ”Documentele vor fi atent analizate de Comisia Europeană, care este posibil să ceară şi unele informaţii suplimentare. Sperăm ca la sfârşitul lunii noiembrie sau la începutul lui decembrie să putem relua transmiterea cererilor de decontare la Bruxelles”.

Scrisoarea adresată Comisiei Europene precizează că, în vederea asigurării unei rigori şi corectitudini sporite, Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) şi Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au fost incluse în sistemul de gestionare a fondurilor structurale şi de coeziune şi poartă responsabilitatea deciziilor pe care le-au luat în domeniul achiziţiilor publice. Această schimbare majoră s-a realizat prin:

–        modificarea cadrului legislativ (HG 801/2011, HG 802/2011, OUG 52/2011 şi HG 912/2011)

–        modificarea cadrului instituţional de cooperare dintre fiecare autoritate de management (AM), pe de o parte, şi ANRMAP şi UCVAP pe de alta (prin amendarea celor 7 protocoale trilaterale existente)

–        întărirea capacităţii instituţionale a ANRMAP şi UCVAP, prin sporirea numărului de personal şi prin creşterea instruirii acestuia.

O arie de acţiune specială vizează problema conflictelor de interese pe segmentul de achiziţii publice stabilindu-se în acest sens o relaţionare strânsă cu instituţiile care au atribuţii pe acest palier, respectiv Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului (ANRC) şi Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF).

Totodată, documentele expediate la 31 octombrie conţin date detaliate despre reverificările achiziţiilor publice efectuate în toate zonele de risc identificate în urma misiunilor de audit ale reprezentanţilor Comisiei Europene. Reverificările s-au realizat de către toate cele 7 autorităţi de management, pe eşantioane reprezentative, în funcţie de specificul fiecărui program.

Acolo unde s-au constatat suspiciuni de nereguli, autorităţile de management stabilesc şi aplică corecţii financiare corespunzătoare.

Elemente de context

Din cauza unor nereguli constatate, în cursul unui control anual, pe zona de achiziţii publice, Comisia Europeană a întrerupt rambursările pentru axa prioritară 2 din Programul Operaţional Regional începând cu data de 11 iunie 2011.

În iulie 2011, partea română a decis să suspende transmiterea declaraţiilor de cheltuieli spre rambursare către Comisia Europeană pentru toate programele operaţionale, până la oferirea unor argumente suficiente privind legalitatea şi corectitudinea sistemului de verificare, management şi control a achiziţiilor publice. Această hotărâre a fost luată de autorităţile române întrucât semnale privind suspiciuni de nereguli în domeniul achiziţiilor publice au fost identificate şi pe alte programe operaţionale.

Ulterior, la sfârşitul lunii iulie 2011, Comisia Europeană a cerut părţii române să îndeplinească o serie de condiţionalităţi la nivelul sistemului de management şi control care să ofere garanţii suficiente privind credibilitatea acestuia.

Reluarea plăţilor de la Comisia Europeană până la sfârşitului anului constituie una dintre direcţiile prioritare de acţiune ale Ministerul Afacerilor Europene. Se urmăreşte recuperarea sumelor plătite către beneficiari din conturile Autorităţii de Certificare şi Plată, pentru cheltuielile efectuate în derularea proiectelor finanţate prin instrumente structurale. De menţionat că plăţile interne nu au fost întrerupte nici un moment, astfel încât să nu fie afectată derularea proiectelor.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *