Ministerul Fondurilor Europene va plati o chirie de un milion de euro, pentru noul sediu

teodorovici calea europeana TVR1Ministerul Fondurilor Europene se mută, la începutul anului 2013, într-unul dintre turnurile de sticlă din centrul Bucureştiului, într-un sediu pentru care ar urma să plătească chirie peste 900.000 de euro pe an, bani proveniţi din fonduri europene, potrivit Gandul.info.

Transferul ministerului condus de Eugen Teodorovici a fost aprobat printr-o Hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial pe 24 decembrie. Astfel, dacă ministerul îşi avea, în decembrie 2012, la înfiinţare, sediul într-o clădire de pe bulevardul Aviatorilor, preluată prin contract de comodat de la Ministerul Afacerilor Externe, dar şi în Bulevardul Mircea Vodă, într-un spaţiu al Finanţelor pentru care nu plătea chirie, prin actul normativ menţionat, se mută pe Bulevardul Ion Mihalache, în turnul de birouri Tower Center International, de la numărul 15-17, în apropiere de sediul Guvernului.

Potrivit unor surse guvernamentale, mutarea ar urma să se facă în luna ianuarie, iar chiria anuală, decisă prin achiziţie publică, să fie de aproximativ 900.000 de euro la care se adaugă TVA.

Sursa: Gandul.info
Foto: captura foto Emisiunea Calea Europeana

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 14 =