Ministrul de Externe britanic Boris Johnson: Ar trebui construit un pod între UE şi Marea Britanie, după Brexit. Răspunsul lui Emmanuel Macron

Ministrul de externe britanic Boris Johnson a pledat pentru construirea unui pod gigant peste Canalul Mânecii care să lege Marea Britanie de Franţa, informează agenţiile de presă.

Johnson a făcut această propunere în cadrul celui de-al 35-lea summit franco-britanic desfăşurat joi, la Academia militară regală din Sandhurst, ocazie cu care premierul britanic Theresa May şi preşedintele francez Emmanuel Macron au convenit să aprofundeze cooperarea bilaterală în materie de imigraţie şi securitate, notează Agerpres.

Foto: Boris Johnson/Twitter

În cadrul întâlnirii, la care au participat, de asemenea, miniştri şi reprezentanţi ai serviciilor de informaţii din ambele ţări, Boris Johnson a subliniat: „conexiunile bune” sunt vitale pentru relaţiile viitoare, potrivit BBC.

Johnson, cunoscut pentru înclinaţia sa pentru proiecte mari de infrastructură, a spus că actualul tunel pe sub canalul Mânecii prin care trece trenul Eurostar, trebuie să fie doar „primul pas” în comunicaţiile dintre Marea Britanie şi Franţa.

Fostul primar al Londrei, care a condus campania de ieşire a Marii Britanii din UE la referendumul din 2016, i-a spus preşedintelui Emmanuel Macron că este „ridicol” că cele două mari economii sunt legate de o singură cale ferată. Apoi a sugerat construirea unei a doua conexiuni, iniţiativă la care Macron a răspuns: ”Sunt de acord. Să facem asta!”, transmite The Daily Telegraph.

„Succesul nostru economic depinde de o bună infrastructură şi de conexiuni bune. Tunelul de sub Canalul Mânecii poate ar trebui să fie doar primul pas?”, se întreabă Johnson într-o postare pe Twitter.


Dar ministrul de externe britanic nu a menţionat în mod explicit ideea unui pod în public şi nu este clar dacă s-au purtat discuţii detaliate despre cum poate fi construit sau finanţat un astfel de amplu proiect, conform Reuters.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *