Ministrul de Externe polonez: Polonia va plati compensatii victimelor inchisorilor secrete ale CIA

grzegorz schetynaPolonia va respecta decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg si va plati compensatii victimelor programului de extradari extrajudiciare al CIA, care au fost torturate in inchisori secrete, a declarat ministrul polonez de Externe, Grzegorz Schetyna, anunță Ziare.com.

“Avem stat de drept si de aceea trebuie sa platim compensatii”, a afirmat Schetyna intr-un interviu pentru Radio Polonia.

CEDO a ordonat Poloniei sa achite compensatii pentru doi suspecti de terorism detinuti in prezent la inchisoarea americana din Guantanamo Bay, Cuba.

Leszek Miller, liderul Aliantei Democratice de Stanga (SLD, opozitie), care era prim-ministru in perioada in care au fost comise actele de tortura pe teritoriul polonez, a apreciat ca plata compensatiilor ar insemna finantarea terorismului.

Schetyna a precizat insa ca banii vor fi virati intr-un cont escrow si vor fi luate toate masurile pentru a preveni folosirea lor pentru terorism. Un cont de acest tip e depozit colateral care are ca si scop principal protejarea participantilor, principala sa caracteristica fiind ca permite depunerea sumelor in favoarea beneficiarului, insa ridicarea acestora este conditionata de indeplinirea unor conditii contractuale.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a confirmat la 17 februarie complicitatea Poloniei in programul de extradari extrajudiciare al CIA – care a operat o inchisoare secreta la baza militara Stare Kiejkuty -, respingand apelul Varsoviei impotriva deciziei din iulie.

Curtea de la Strasbourg a stabilit in iulie ca Guvernul Poloniei a colaborat cu CIA si a infiintat centrul secret de detentie de la baza militara Stare Kiejkuty.

CEDO a apreciat totodata ca Polonia a esuat sa lanseze o ancheta adecvata cu privire la incalcarea drepturilor omului in cazul a doi barbati, care au fost torturati in inchisoarea secreta a CIA in 2002 si 2003.

Polonia ar urma sa achite compensatii in valoare de 230.000 de euro celor doi barbati detinuti in inchisoarea CIA pe teritoriul polonez.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *