Ministrul delegat al Afacerilor Europene: Pe timpul desfășurării Președinției Consiliului UE România va organiza 250 de reuniuni în țară și 1.400 la Bruxelles

Victor Negrescu, ministrul delegat al Afacerilor Europene, a precizat că pe timpul celor șase luni în care România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene vor fi organizate aproximativ 250 de reuniuni în țară și 1.400 la Bruxelles.

Foto: MAE

“Vorbim de un efort naţional. De fapt, pentru a avea o Preşedinţie de succes, avem nevoie de toată lumea, avem nevoie de cei din sistemul public, dar avem nevoie de oameni să se implice. De aceea am căutat încă de la început să deschidem noi oportunităţi pentru ca orice om care îşi doreşte să poată participa la ceea ce înseamnă această Preşedinţie. Practic, timp de şase luni, România va deţine acest mandat şi vom organiza pe timpul celor şase luni aproximativ 250 de reuniuni în ţară, 1.400 la Bruxelles. Vorbim de 1.500 de experţi, de funcţionari care vor fi implicaţi în acest proces, de sute de voluntari, sute de stagiari, de persoane care zi de zi vor munci la ceea ce înseamnă această Preşedinţie. Acum suntem o echipă mică, de câteva zeci de persoane, care lucrăm la acest proces şi cred că o facem într-o manieră dinamică”, a declarat ministrul Negrescu într-un interviu pentru Europa FM.

Într-o intervenție anterioară, din luna februarie a acestui an, ministrul Negrescu preciza că aproximativ 30.000 de invitaţi vor vizita România anul viitor, în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. 

Oficialul român sublinia atunci avantajele pentru turism: “Pe durata Preşedinţiei avem cam 30.000 de invitaţi care vor vizita ţara şi cred că, dacă ei vor vedea România aşa cum este, se vor simţi bine primiţi, vor vorbi şi mai departe, vor face reclamă ţării“, a afirmat oficialul, adăugând că acest avantaj de imagine “se poate transforma în investiţii, în mai mulţi turişti”.

România urmează să deţină, pentru şase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Ţara noastră deschide trio-ul de preşedinţii din care face parte și care mai include Finlanda şi Croaţia.

Preşedinţia rotativă prezidează la Bruxelles reuniunile Consiliului Uniunii Europene (cu excepţia Consiliului Afaceri Externe), ale COREPER (întâlnirile reprezentanţilor permanenţi ai ţărilor membre la Bruxelles) şi aproximativ 200 grupuri de lucru.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *