Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu: Moneda euro nu va ajunge în niciun caz la 5 lei în acest an

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, apreciază că euro nu va ajunge în niciun caz, anul acesta, la un curs de schimb de 5 lei, ţinând cont că moneda naţională s-a depreciat mai puţin decât alte monede din regiune, iar fundamentele macro-economice ale ţării sunt sănătoase, informează Mediafax.

El a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, are dreptate să spună că prognozele privind un euro la 5 lei sunt eronate.

Are dreptate guvernatorul Mugur Isărescu. Au fost câteva evoluţii în sensul deprecierii, care sunt specifice întregii zone centrale şi a zonei Europei de Est, care vin îndeosebi din influenţa unor factori externi. Economia românească este stabilă, predictibilă, ştim cum va evolua la principalii paramateri – creştere economică, deficit bugetar, deficit de cont curent, rata inflaţiei, dar anumite evoluţii, din Grecia îndeosebi, au îngrijorat unii investitori care au avut diferite plasamente în această zonă. Ei au luat decizia să-şi mute investiţiile în altă zonă, însă lucrurile sunt sub control”, a spus Georgescu.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  bankingblog.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × one =