Connect with us

COMUNICATE DE PRESĂ

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb: ”Am modificat mai multe acte normative prin care urgentăm accesul la fondurile europene”

Published

on

Guvernul României a modificat, prin Ordonanța de Urgență nr. 49/2017, mai multe acte normative, în scopul de a accelera absorbția de fonduri europene și de a facilita implementarea proiectelor pe infrastructura de transport și pe celelalte programe operaționale, informează un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

”Întrucât până la data de 31 decembrie 2018 România trebuie să transmită Comisiei Europene aplicații de plată în valoare de minim 3.4 miliarde euro, am considerat necesară urgentarea măsurilor care să asigure condițiile recuperării întârzierilor înregistrate în absorbția  fondurilor europene”, afirmă Rovana Plumb, ministru delegat pentru fonduri Europene .

Foto: gov.ro

Noile prevederi ale Ordonanței vizează, printre altele, următoarele:

  1. Modificarea mecanismului prefinanțării

Efectul modificării – reducerea presiunii de pe bugetele proprii ale beneficiarilor de fonduri europene

Prin prezenta OUG se introduce posibilitatea acordării de prefinanțare pentru toate categoriile de cheltuieli eligibile, respectiv pentru toate proiectele implementate de autorități publice locale și beneficiari privați, indiferent de fondul european care le finanțează.

Noul mecanism introdus reduce presiunea asupra bugetelor proprii ale beneficiarilor și asigură, la nivelul autorităților de management, o gestionare mai eficientă a fondurilor nerambursabile, precum și o mai bună monitorizare a proiectelor finanțate.

Măsura vine și în sprijinul accelerării implementării proiectelor din fonduri europene.  Ordonanța are un efect direct și asupra implementării proiectelor, prin crearea unui mecanism care motivează beneficiarul să finalizeze lucrările  în termenele asumate, pentru a avea acces la întreaga sumă de prefinanțare, în conformitate cu reglementările OUG 49/2017.

Înainte de această modificare, era prevăzută posibilitatea acordării de prefinanțare beneficiarilor numai pentru cheltuielile salariale eligibile în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene.  

  1. Modificarea pragului de supracontractare

Efect – creșterea absorbției fondurilor europene

S-a decis lărgirea bazei de proiecte care pot genera cheltuieli eligibile prin majorarea procentului de contractare, astfel:

  • La nivel de program din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune şi cofinanţare de la bugetul de stat se poate contracta în limita a 50% din valoarea acestei alocări,cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale;
  • La nivel de program Fondul Social European, Fondul de Ajutor European destinat celor mai Defavorizate Persoane şi cofinanţare de la bugetul de stat în limita a 20% din valoarea acestei alocări,cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale.
  1. Modificarea eliberării autorizațiilor de construire pentru proiectele de infrastructură de transport de interes national

Efect – accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes național cu finanțare europeană

Odată cu această modificare, se eliberează autorizații de construire fără elaborarea și aprobarea prealabilă a unei documentaţii de amenajarea teritoriului sau de urbanism pentru proiectele de infrastructură de transport de interes naţional finanțate din fonduri europene

De aseamenea, această modificare simplifică legislația pentru proiectele de investiții din România, măsură prevăzută în Programul de Guvernare.

În conformitate cu reglementările OUG 49/2017, se pot emite autorizații de construire fără elaborarea și aprobarea prealabilă a unei documentaţii de amenajarea teritoriului sau de urbanism pentru proiectele de infrastructura de transport de interes naţional, care sunt cuprinse în planul de amenajare a teritoriului naţional – secţiunea  I- Reţele de transport şi/sau în Master Planul General de Transport al României, cu excepția porturilor, aeroporturilor, gărilor, triajelor, depourilor, metroului, terminalelor de transport combinat şi punctelor de trecere a frontierei, fără afectarea prevederilor referitoare la calitatea și disciplina în construcții.

Aceste măsuri vin în sprijinul accelerării implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes național cu finanțare europeană.

  1. Instituirea unei norme privind emiterea titlului de creanță pentru beneficiarii naționali care pot fi din categoria universităților, institutelor de cercetare, organizații sau fundații, instituții/autorități publice

Efect –  reîntregirea bugetului de stat

Având în vedere închiderea perioadei de programare 2007-2013, precum și necesitatea finalizarii programelor aferente acestei perioade, se impune o intervenție legislativă, în sensul introducerii de reglementari care să facă posibilă continuarea finanţării programelor până la finalizarea, în bune condiții, a acestora şi prevederea mecanismelor şi fluxurilor financiare necesare recuperării debitelor şi reglării soldurilor finale.

Prin completările aduse prin propunerea de ordonanţă de urgenţă se instituie măsurile necesare pentru reîntregirea bugetului de stat. În lipsa acestor măsuri, recuperarea sumelor în instanță presupune un proces de durată cu impact asupra disponibilității unor fonduri necesare asigurării altor finanţări urgente.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMUNICATE DE PRESĂ

Ubitech Construcții anunță că proiectul Pavilionului Multifuncțional din cadrul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu a fost recepționat

Published

on

© Ubitech Construcții / Facebook

Compania Ubitech Construcții, una dintre cele mai tehnologizate companii de construcții din România specializat în proiecte de infrastructură și apărare NATO, a anunțat că proiectul Pavilionului Multifuncțional din cadrul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu a fost recepționat, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Ubitech Construcții informează, de asemenea, că au fost livrați 4800mp în 33 de luni de la începerea proiectării până la recepția Pavilionului Multifuncțional din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Lucrarea de modernizare a fost efectuată având în vedere sarcinile asumate de Academia Forțelor Terestre privind organizarea și desfășurarea procesului de formare și dezvoltare profesională a personalului militar în cadrul instituțiilor militare subordonate Statului Major al Forțelor Terestre, presupun asigurarea unei baze moderne, adaptată cerințelor impuse de învățământul militar superior. 

Mai mult, în cadrul acreditării universitare, unul dintre aspectele urmărite se referă la asigurarea condițiilor de cazare și masă a studenților, cerințele fiind stabilite pentru toate instituțiile de învățământ superior, militare sau civile.

Configurația anterioară a clădirii nu permitea un confort sporit ori creșterea numărului de locuri de cazare. Având în vedere perspectivele de dezvoltare pe linia universitară a instituției, s-a impus atât îmbunătățirea gradului de confort oferit de spațiile de cazare existente, cât și creșterea numărului de locuri de cazare.

Pavilionul Multifuncțional are un volum total de 14.600 metri cubi și este compus din patru corpuri care asigură spații de cazare, sală de mese, spații de antrenament, săli de studii, festivități și de relaxare a personalului militar în formare, din cadrul instituțiilor militare. În acest mod, proiectul facilitează formarea și dezvoltarea profesională a acestora, oferind condiții moderne de învățământ.

Pavilionul Multifuncțional se împarte în două părți. Prima parte este formată dintr-o clădire de trei etaje ce adăpostește camere de cazare totalizând 156 locuri la etajele superioare și funcțiuni alimentare și 168 locuri la parter.

A doua parte a proiectului este formată dintr-o clădire ce adăpostește amfiteatrul cu 256 locuri pe scaune și 10 la prezidiu. Între amfiteatru și clădirea de trei etaje există un corp de legătură ce preia și rolul de foaier al sălii.

Înființată în 2015, compania cu capital 100% românesc, Ubitech Construcții este una dintre cele mai tehnologizate companii de construcții din România, reușind până în prezent să implementeze metodologia BIM la nivelul întregului proces de lucru, în cele mai importante proiecte derulate la nivel național.

Compania oferă servicii complete de tip design & build și reușește să livreze cu succes și la termen toate proiectele asumate, indiferent de gradul de complexitate al acestora. Cu o echipă puternică de profesioniști în domeniul construcțiilor, compania Ubitech Construcții este pregătită în orice moment să se adapteze unei piețe în continuă schimbare, dar și celor mai pretențioase cerințe venite din partea beneficiarilor.

Compania oferă servicii complete în domeniul construcțiilor: – Antrepriză Generală; – Proiectare și execuția; – Management de proiect.

Automatizarea și Digitizarea tuturor proceselor, cu implementare la un nivel ridicat din punct de vedere atât tehnic, cât și a documentației metodologiei BIM, reprezintă o prioritate pentru compania Ubitech, în vederea sporirii nivelului de eficientizare a comunicării și creșterii calității execuției proiectelor.

Compania Ubitech Construcții a adjudecat recent, ca lider al unei asocieri din care mai fac parte companiile Telekom Romania Communications SA, ERP Management Construct AG și Leviatan Design, proiectul privind lucrările de infrastructură pentru Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est de la Sibiu, cel mai important centru de comandă NATO de pe teritoriul României, care va asigura lanțul de comandă între structurile aliate din sudul flancului estic al NATO și Comandamentul Forțelor Întrunite NATO de la Napoli.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

30 de ani de la dispariția Uniunii Sovietice: New Strategy Center, dezbatere despre modul în care rușii au trăit întregul proces ce a dus la încetarea existenței URSS

Published

on

© captură de ecran/caleaeuropeana.ro

New Strategy Center a organizat miercuri, 15 decembrie, a treia dezbatere din seria dedicată împlinirii a 30 de ani de la dispariția Uniunii Sovietice.

„30 Years Since the Dissolution of the USSR. The Consequences for Russia” s-a axat pe analizarea modului în care rușii au trăit întregul proces ce a dus la încetarea existenței URSS, ce a însemnat pentru ei ”glasnosti și perestroika” și reformele începute de Mihail Gorbaciov.

Totodată, discuția a vizat și anii de început ai noii Federații Ruse și speranțele rușilor în evoluția propriului stat și cum s-a ajuns ca actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, să considere că „dispariția URSS a fost cel mai mare cataclism geopolitic al secolului XX”.

Moderată de ambasadorul Sergiu Celac, Președintele de Onoare al New Strategy Center, dezbaterea a beneficiat de contribuția Dr. Andrei Illarionov, un eminent economist rus, fost consilier pe probleme economice al președintelui Putin între 2000-2005, în prezent Senior Fellow în cadrul Center of Security Policy, Washington DC, SUA.

Citiți și:
30 de ani de la destrămarea URSS: New Strategy Center, dezbatere despre percepția Europei Occidentale asupra acestui eveniment istoric din decembrie 1991
New Strategy Center a organizat prima dezbatere din seria dedicată împlinirii a 30 de ani de la dispariția URSS, având în vedere impactul acestui eveniment în SUA

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre din Sibiu au organizat „Investments in a Safer Future”, proiect interactiv cu studenți civili și militari

Published

on

© New Strategy Center

A patra etapă a proiectului ”Investments in a Safer Future”, organizat de consorțiul format din New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, s-a desfășurat cu succes în Timișoara în 11 decembrie.

Proiectul a fost selectat de Divizia de Diplomație Publică a NATO în cadrul apelului de proiecte intitulat “Increasing Societal Resilience: Innovative Ways to Counter Disinformation and Hostile Information Activities” și reunește tineri cadeți de la Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu și studenți de la mai multe facultăți din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

De asemenea, proiectul s-a desfășurat într-un cadru non-formal, cu mai multe activități ce au ca scop sporirea rezilienței tinerilor în fața campaniilor de dezinformare. Activitățile din cadrul inițiativei presupun evaluarea atât a nivelului de cunoștințe privind activitatea NATO, cât și a potențialelor vulnerabilități la campaniile de dezinformare ce vor să submineze încrederea în valorile democratice și coeziunea la nivelul NATO, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Citiți și: New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre din Sibiu, cooperare inedită destinată creșterii rezilienței tinerilor în fața dezinformării

Atelierul de lucru facilitat de tinerii cadeți pentru studenții din Timișoara, a avut loc sâmbătă, 11 decembrie, când cadeți din cadrul Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” au susținut o sesiune de training pentru studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara, aceasta fiind a patra etapă a proiectului. În primele două etape, au fost aplicate chestionare grupului-țintă din cadrul Universității de Vest din Timișoara, urmate de un focus-grup în care subiectele au fost aprofundate. Mai apoi, în a treia etapă a inițiativei, tinerii studenți militari din Sibiu au fost instruiți să faciliteze un transfer de cunoștințe utile către colegii din Timișoara.

Cu o curiculă de training dezvoltată în baza strategiei inițiale, a nevoilor identificate în urma etapei de chestionare și din focus-grup, trainerii cadeți de la Academia Forțelor Terestre au învățat alături de tinerii de la Universitatea de Vest din Timișoara informații și și-au însușit instrumente pentru contracararea dezinformării și a știrilor false. Schimbul dintre mediul militar și cel civil a avut loc într-un format neconvențional, prin material teoretic și exerciții interactive deopotrivă.

© New Strategy Center

În cele patru module de training, tinerii au abordat concepte de bază cu privire la Alianța Nord-Atlantică, valorile și principiile ce guvernează NATO, precum și familiarizarea acestora cu o serie de concepte folosite la nivel aliat. Exercițiile interactive menite să dezvolte comportamente responsabile în rândul tinerilor au abordat exemple practice de dezinformare și propagandă ostilă și au facilitat asumarea mai multor instrumente de contracarare a acestor fenomene.

Studenții au beneficiat de prezentări și exerciții cu privire la istoria NATO și la modul în care valorile Alianței se reflectă în acțiunile NATO. De asemenea, atelierele au contribuit la familiarizarea studenților cu informațiile referitoare la rolul României în NATO și contribuțiile țării noastre la obiectivele de securitate ale Alianței, precum și la principiile ce stau la baza bugetului și misiunilor Armatei României.

© New Strategy Center

Mai mult decât atât, studenții civili și militari au beneficiat de activități care i-au ajutat să dobândească mai multe cunoștințe pentru identificarea și contracararea dezinformării, prin exerciții practice. De asemenea, tinerii au fost încurajați să aplice metodele critice de analiză a informațiilor în vederea identificării și contracarării propagandei, a știrilor false și a manipulării informației.

Ducând conceptele de la teorie la practică, atelierul practic organizat în cadrul proiectului a avut ca scop să contribuie la dezvoltarea aparatului critic al tinerilor, consolidând astfel reziliența acestora la narative ostile derulate în spațiul media și social-media.   

„Astazi, la Universitatea de Vest din Timișoara, se desfășoară un proiect care vrea să investească într-un viitor mai sigur și să crească reziliența tinerilor la campaniile de dezinformare. Noi, cei din Forțele Terestre, din Armata României, de fiecare dată am spus ”da” unui asemenea demers. În acest proiect avem implicați și studenții din cadrul Academiei Forțelor Terestre, o resursă umană de prezent și de viitor. Ne bucură acest dialog dintre studenții civili și militari, pentru că astfel ei pot contribui la consolidarea unei culturi de securitate care promovează valorile democratice și încrederea în NATO, precum și spiritul de solidaritate și cooperare care caracterizează Alianța Nord-Atlantică”, a transmis Gl. mr. Iulian Berdilă, Șeful Statului Major al Forțelor Terestre.

„Este un proiect inedit, care aduce laolaltă tineri din zona universitară civilă și militară, pentru a putea construi punți de comunicare reale și eficiente, menite să contribuie la contracararea campaniilor de informații false”, a afirmat Ileana Rotaru, profesor la  Facultatea de Științe Politice, Filosofie si Științe ale Comunicării.

Mai mult, Izel Selim, Director de programe al New Strategy Center, a menționat că tinerii vor putea să identifice și să-și însușească o serie de instrumente utile în viața de zi cu zi și în activitatea profesională. „Pe baza rezultatelor acestor sesiuni de formare, ne propunem să construim un ghid de bune practici care ar putea fi folosit și de alte state din NATO”, a adăugat aceasta. 

© New Strategy Center

Prin acest proiect, New Strategy Center, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu doresc să contribuie și la instruirea viitorilor lideri din zona civilă și militară prin diseminarea informațiilor privind aportul NATO la sporirea securității României și a întregului Flanc Estic, investițiile în domeniul apărării fiind, de fapt, investiții într-un viitor mai sigur, care să asigure prosperitate și securitate regiunii noastre, a subliniat Isabela Dragomir, profesor la Academia Forțelor Terestre. 

Continue Reading

Facebook

RUSIA54 mins ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

U.E.3 hours ago

Miniștrii de finanțe din zona euro vor discuta despre modul în care pot fi modificate regulile fiscale ale UE, astfel încât guvernele să le respecte

CHINA3 hours ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

U.E.4 hours ago

UE: Procesul de reformă pentru consolidarea sistemului judiciar din Serbia trebuie să continue dincolo de referendumul din 16 ianuarie

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisia Europeană lansează o cerere de proiecte în valoare de 1 milion de euro adresată facultăților de jurnalism din UE

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Raport: Prețurile gazelor naturale în UE au crescut la niveluri record în al treilea trimestru din 2021, influențate de piețele globale de gaze

NATO4 hours ago

Un detașament de 30 de militari de la Brigada Multinațională de la Craiova, dislocat de România la misiunea UE din Bosnia și Herțegovina

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Uniunea Europeană alocă 1,5 miliarde de euro în 2022 pentru a răspunde crizelor umanitare din întreaga lume

RUSIA5 hours ago

La un an de la arestarea sa, Aleksei Navalnîi declară că ”nu regretă nicio secundă” că a revenit în Rusia pentru a continua lupta împotriva Kremlinului

NATO6 hours ago

România are un nou ambasador la NATO: Secretarul de stat Dan Neculăescu, numit în funcție de președintele Klaus Iohannis

RUSIA54 mins ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

CHINA3 hours ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

SUA3 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

NATO5 days ago

Klaus Iohannis reafirmă obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România în contextul tensiunilor cu Rusia: Punerea sub semnul întrebării a arhitecturii de securitate europene este inacceptabilă

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este “deosebit de importantă”. Finalizarea MCV, o altă prioritate majoră

FONDURI EUROPENE3 weeks ago

Premierul Nicolae Ciucă va prelua monitorizarea operaționalizării PNRR: La începutul lui 2022 urmează să intre în contul statului încă 1,9 miliarde de euro, prefinanțare din împrumutul acordat României

ROMÂNIA3 weeks ago

Guvernul lucrează la un plan de acțiune din bani europeni care să transforme România într-un lider regional pentru dezvoltare durabilă până în 2030

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu reprezentanții AmCham România: Stimularea investițiilor străine și atragerea de fonduri europene prin PNRR și CFM, soluții pentru prosperitate și bunăstare

ROMÂNIA3 weeks ago

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, mesaj de Crăciun: Să ne gândim la sănătatea noastră și a celor din jur, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalți

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun: La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători

Advertisement

Team2Share

Trending