Ministrul Justiției Tudorel Toader, întrevedere cu ambasadorii a nouă state, printre care și Franța, Germania și SUA. Recentele evoluții legislative, stadiul îndeplinirii recomandărilor din MCV și statul de drept, printre temele discutate

Ministrul Justiției Tudorel Toader și secretarul de stat Marieta Safta au avut miercuri o întrevedere cu ambasadorii a nouă state, printre care și Franța, Marea Britanie, Germania și SUA.

Recentele evoluții legislative, stadiul îndeplinirii celor 12 recomandări din MCV, echilibrul și separația puterilor în stat, structurarea statului de drept, precum și colaborarea în domeniul justiției s-au numărat printre principalele teme de discuție cu ambasadorii Belgiei, Canadei, Franței, Germaniei, Marii Britanii, Olandei, Sloveniei, Statelor Unite ale Americii și Suediei.

Foto: just.ro

”Ca o primă concluzie, nimeni nu contestă libertatea de legiferare, nimeni nu contestă necesitatea modificării legilor Justiției în acord cu exigențele constituționale, în acord cu standardele europene, nimeni nu contestă necesitatea adoptării unor soluții echitabile în legile Justiției”, a declarat Tudorel Toader, la finalul întâlnirii de la Ministerul Justiției cu mai mulți ambasadori, potrivit Agerpres.

Comunicatul transmis de Ministerul Justiției: 

”În data de 6 decembrie 2017  a avut loc, la sediul Ministerului Justiției,  întrevederea domnului prof.univ.dr. Tudorel TOADER, ministrul justiției, și a doamnei conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat, cu reprezentanții diplomatici ai mai multor țări membre UE (*Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda, Slovenia, Suedia), ai Statelor Unite și Canadei.

Întrevederea este parte a dialogului continuu pe care Ministerul Justiției și ministrul justiției îl au cu toate părțile interesate de reforma justiției, atât la nivel național cât și internațional.

Au fost abordate aspecte referitoare la recentele evoluții legislative, stadiul îndeplinirii celor douăsprezece recomandări menționate în recentul Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, echilibrul și separația puterilor în stat, structurarea statului de drept, precum și colaborarea în domeniul justiției.

Domnii Ambasadori au împărtășit opiniile și preocuparea lor cu privire la proiectul de legi privind reforma justiției dezbătut în Parlament, precum și dorința fermă ca România să continue procesul de consolidare a statului de drept, independenței justiției și luptei împotriva corupției, recunoscând progresul făcut începând cu anul 2007.

Excelențele Lor, domnii Ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene și-au exprimat dorința ca România să creeze cadrul necesar pentru a permite îndeplinirea obiectivelor Mecanismului de Cooperare și Verificare și să evite orice decizie care ar putea face ca acest obiectiv să fie mai greu de atins. De asemenea,  au subliniat importanța unui proces de consultare amplu și deschis cu toate părțile interesate, incluzând solicitarea avizului Comisiei de la Veneția asupra unor aspecte de bază ale reformei justiției.

Întrevederea a constituit un bun prilej pentru consolidarea relațiilor de cooperare între statele participante la întâlnire”. 

Citiți și:

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader: Departamentul de Stat al SUA se exprimă cât şi cum i se permite. Am citit comunicatul și găsesc două direcții de exprimare

Departamentul de Stat al SUA îndeamnă Parlamentul României ”să respingă propunerile de modificare a legilor Justiției care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *