Ministrul spaniol de Externe: UE se îndreaptă spre o Europă federală

Ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Garcia-Margallo, a afirmat marţi că statele din Uniunea Europeană  se îndreaptă către o Europă federală, ca alternativă la criza economică ce afectează zona euro, arată Mediafax.

“Suntem în pragul unor schimbări calitative în cadrul Uniunii Europene”, a declarat acesta într-o conferinţă de presă, în timpul unei vizite de 24 de ore în capitala statului Peru, “când opţiunile sunt de a regresa sau de a face saltul către o Europă federală”.

Garcia-Margallo a subliniat că este convins că “suntem într-un moment al reaşezării bazelor Uniunii economice şi monetare”.

El a declarat că cele 17 state din zona euro travesează un moment dificil şi a subliniat că “păcatul originar al zonei euro este de a avea o monedă comună, dar nu şi o bancă centrală care să acţioneze ca un creditor în ultimă instanţă”.

El şi-a exprimat regretul faţă de lipsa unui “Guvern economic care să fie capabil să reducă diferenţele dintre statele care formează zona euro”.

Dacă ar exista o uniune bancară şi bugetară, s-ar termina cu “dezechilibrele macroeconomice care fac coabitarea mai dificilă”, a apreciat acesta, insistând pe importanţa unei “integrări politice”.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: boliviateamo.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 + nineteen =