Ministrul turc al Afacerilor Europene: Turcia şi România au un trecut comun, precum şi un viitor comun

“Turcia şi România au o istorie comună, care datează de 134 de ani . Faptul că împărtăşesc nu numai o istorie comună ci şi o cultură şi un spaţiu geografic comun dă cooperarii dintre Turcia şi România o valoare şi mai mare” scrie într-un articol Adevarul.ro, ministrul turc al Afacerilor Europene, Egemen Bagis.

“Aş dori de asemenea să mulţumesc României pentru sprijinul acordat Turciei în vederea aderării la UE. Ne-am simţit totdeauna încurajaţi de faptul că sprijinirea Turciei în vederea aderării e politică naţională pentru România. Nu avem nici o îndoială că prietenii noştri români îşi vor exprima şi mai vocal sprijinul în perioadă critică ce urmează.

Cooperarea noastră exemplară în cadrul NATO şi al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre arată ceea ce Turcia şi România pot obţine împreună în ceea ce priveşte stabilitatea regională şi globală. Turcia este una dintre ţările care au sprijinit cel mai mult România pentru aderarea la NATO, demonstrându-ne astfel încrederea în cooperarea noastră bilaterală.

În ciuda crizei economice globale, volumul schimburilor noastre comerciale, care era de doar 1,2 miliarde de dolari în 2002, a ajuns la aproape 7 miliarde de dolari în 2011. Ceea ce ne încurajează să credem că vom atinge obiectivul stabilit înainte de criză, care era de 10 miliarde de dolari. Turcia ocupă locul al patrulea între ţările spre care se îndreaptă cele mai multe exporturi româneşti. România este cel mai mare partener comercial al nostru în Balcani. În plus, peste 7.000 de firme turceşti îşi desfăşoară activitatea în România, iar investiţiile făcute de aceste firme depăşesc 5 miliarde de dolari. Este un indicator clar al interdependenţei noastre.

Am afirmat, în cursul vizitei mele la Bucureşti din 2010, că România şi Turcia au un trecut comun precum şi un viitor comun. Astăzi, într-o perioadă în care convingerile noastre cu privire la un viitor comun se consolidează, Turcia şi România continuă să lucreze împreună pentru ca spaţiul nostru geografic comun să se dezvolte ca o regiune a păcii, stabilităţii şi prosperităţii.”

Autor: E.S. Egemen Bagis – ministrul turc al Afacerilor Europene

Sursa articol: Adevarul.ro
Sursa foto:  istanbulian.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − one =