ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Mircea Diaconu şi-a dat demisia din PNL şi va candida independent

mircea diaconuVicepreşedintele PNL Mircea Diaconu a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că şi-a dat demisia din partid şi va candida independent la alegerile europarlamentare.

“Am decis să-mi dau demisia pentru a putea candida ca independent la alegerile europarlamentare. Încerc să strâng în cinci zile cele 100.000 de semnături de susţinere pentru a-mi putea depune candidatura şi pentru ca ANI să o poată contesta. Mai departe, cum va dori naţiunea“, a declarat Diaconu.

Numele lui Mircea Diaconu a fost retras marţi de pe lista de candidaţi PNL pentru alegerile europarlamentare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că retragerea lui Mircea Diaconu de pe lista de candidaţi la europarlamentare din partea liberalilor a fost determinată de situaţia acestuia legată de sentinţa privind incompatibilitatea sa şi poziţia exprimată de ANI.

Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat, recent, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunând ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei.

ANI a precizat, ulterior, că decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care Mircea Diaconu a fost achitat, pe fond, pentru conflict de interese “nu influenţează în niciun fel interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European”.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eleven + 10 =