Miza imensă a alegerilor franceze sau de ce o eventuală victorie a populismului ar duce la dezbinarea Uniunii Europene

de Violeta Dan

Rezultatul alegerilor pentru președinția Franței de anul acesta reprezintă mult mai mult decât desemnarea unui șef de stat, acesta putând influența chiar redefinirea traictoriei europene și a continuării proiectului european comun. În cadrul unei analize, Calea Europeană vă prezintă principalele mize ale acestor alegeri prezidențiale, precum și repercursiunile votului francezilor asupra Uniunii Europene ca întreg.

Franța se află astăzi și pe 7 mai, atunci când se va desfășura cel de-al doilea tur de scrutin, în vizorul întregii lumi deoarece își va alege viitorul președinte și, totodată, viitorul artizan al politicii externe. Miza este una extrem de ridicată pentru Uniunea Europeană ca întreg deoarece preferințele francezilor în materie de șef de stat se vor răsfrânge asupra tuturor cetățenilor celorlalte state.

În eventualitatea în care la Palatul Elysee se vor instala candidata Frontului Național, Marine Le Pen, cunoscută eurosceptică și militantă a ieșirii țării sale din Zona euro și Uniunea Europeană, sau candidatul extremei stânga, Jean-Luc Melenchon, bătrânul continent va avea de suferit.

Unul dintre pilonii construcției europene postbelice, Franța, a trecut peste ororile trăite în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial și, alături de rivalul său din urmă cu numai câțiva ani, Germania, și cu alte patru state, au pus la comun o industrie care să le aducă atât bunăstare economică, dar și pace pe continent. A fost un proiect ambițios  care a avut un succes extraordinar care a continuat în 1957 prin înființarea Comunităților Economice Europene (CEE) pentru ca în 1992 să fie creată Uniunea Europeană. În tot acest timp proiectul a angrenat în jurul său tot mai multe domenii, transformându-se într-o construcție unică la nivel mondial, un veritabil model de succes și prosperitate care și-a atins menirea și a întrecut chiar și așteptările fondatorilor săi.

Prietenia franco-germană și ambiția celor două state, de altfel baza progresului Europei și a fost consolidată de-a lungul timpului,  dar nimic nu ar fi putut fi posibil fără înțelegerea statuată de către președintele Charles de Gaulle și cancelarul Konrad Adenauer.

De-a lungul istoriei tocmai această prietenie a fost cea care a decis direcția pe care Europa a urmat-o. Deși importantă la nivel european, Marea Britanie a preferat întotdeaună să fie excepția de la regulă, beneficiind de mai multe clauze de opt-out, preferând o relație preferențială cu SUA, în vreme ce politica continentală era dirijată de cuplul format din președintele Franței și cancelarul german.

Din punct de vedere economic, o eventuală ieșire a Franței din Uniunea Europeană și Zona euro ar reprezenta o lovitură dată stabilității acesteia, mai ales după ieșirea Marii Britanii care a zguduit încrederea cetățenilor UE în viitorul acesteia și a redus drastic bugetul Uniunii. Franța este al doilea cel mai mare contributor al bugetului comun, în 2015 cifra fiind de 19 miliarde de euro, situându-se pe cel de-al doilea loc după Germania (aproximativ 25 de miliarde).

Mai mult, la nivel mondial Franța este una dintre cele mai mari economii ale lumii și după ieșirea oficială a Regatului Unit din UE, va fi a doua cea mai puternică economie după Germania în cadrul Uniunii, potrivit datelor Băncii Mondiale pentru anul 2015.  În anul precizat PIB-ul Franței era de 2,41 trilioane de dolari, situându-se pe locul 6.

Cu toate acestea, francezii par mai determinați ca oricând să plaseze conducerea țării în mâna unor persoane care mai degrabă doresc să curme un viitor unit, solidar și care să continue să producă prosperitate. Este binecunoscut faptul că fenomenul populist a luat cu asalt întreaga Uniune Europeană, liderii lor cu o retorică eurofobă promițând o rezolvare extrem de rapidă a unor probleme complexe și a căror rezolvare necesită nu numai timp, dar și lucru în comun și soluții adapteate în funcție de contextul regiona, dar unamim acceptate de către ceilalți membri. 

Criza migrației a laut cu asalt o Europă de Vest deja „inundată” de imigranți estici în căutarea unor vieți mai bune. Acum situația este diferită. Oamenii nu au venit în UE pentru  un standard de viață mai ridicat, au venit pentru că Orientul Mijlociu nu le mai oferă siguranță și deoarece criza siriană s-a extins de prea mult timp, determinând cetățenii sirieni să creeze cel mai mare exod de populație de după cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel, este o dovadă de umanitate ajutorarea unor persoane a căror viață depinde strict de disponiblitatea europenilor de a-i primi. 

La nivelul UE, Germania a înregistrat cel mai mare număr de imigranți (1.5 milioane) în 2015, urmată de Marea Britanie (631.500), Franța (363.900), Spania (342.100) și Italia (280.100), potrivit datelor furnizate de Eurostat.

Mai mult, atentatele teroriste care au marcat societatea franceză și care numai în ultimii doi ani s-au soldat cu moartea a aproximativ 240 de persoane, au determinat o reticență din partea cetățenilor, reticență alimentată, bineînțeles, de populiști precum Marine Le Pen care au exploatat la maxim tema imigrației și a pericolului jihadist pentru a-și atrage un număr cât mai semnificativ de votanți.

Spre deosebire de prietenii germani, care prin vocea cancelarului Angela Merkel, au arătat deschidere și toleranță, francezii s-au arătat mai degrabă asaltați și au respins valul de imigranți deși, conform statisticilor, numărul acestora este de 3 ori mai mic decât al celor din Germania.

Numeroase provocări cu care statul francez s-a confruntat în ultimii ani au condus la neîncrederea cetățenilor în politica tradițională. Șomajul ridicat în rândul tinerilor este o altă problemă a Franței, iar lipsa de măsuri credibile livrate de administrația Hollande a sporit acest sentiment de nesiguranță.  Confrom Eurostat, aproximativ 30% din populația totală este șomeră, acest procent fiind în creștere ușoară față de anii anteriori.

Prin urmare, o închidere totală a granițelor și a izolării Franței ar transforma-o într-o cetate-model și pentru restul statelor în interiorul cărora mesajele populiste au un ecou destul de pregnant. Franța este un simbol al democrației, al iluminismului și al rațiunii de două secole, iar victoria unui candidat de extremă dreapta sau stânga, ar reprezenta un derapaj enorm pentru această țară-model.

Mai mult, atașamentul unora dintre candidați pentru Rusia lui Vladimir Putin este de natură să aducă un dezechilibru construcției europene și totodată să marcheze succesul propagandei moscovite. Este în interesul președintelui rus să existe o Uniune Europeană slabă, dezbinată, sau chiar în curs de prăbușire deoarece sancțiunile impuse de aceasta nu ar mai avea aceeași forță economică precum în prezent, sau chiar ar fi anulate.

Este clar că cea de-a cincea republică franceză nu își va rezolva peste noapte toate problemele cu care se confruntă în eventualitatea în care în fruntea țării va fi ales un președinte cu viziuni pro-europene, dar modul în care acestea vor fi gestionate, precum și salvgardarea democrației veritabile vor conferi și mai multă stabilitate și putere de acțiune acestui stâlp de rezistență al Uniunii Europene. Deși este susținută atât de Moscova, cât și de SUA, Marine Le Pen este cea mai puțin dezirabilă opțiune pentru Palatul Elysee.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *