Moment simbolic pentru relația transatlantică la München: Senatorul american John McCain este laureatul premiului ”Ewald von Kleist”

Corespondență de la München – Robert Lupițu

Senatorul american John McCain, tradiționalul lider al delegației Congresului SUA la Conferința de Securitate de la München (MSC), este laureatul din acest an al premiului “Ewald von Kleist Award”, distincție acordată încă din anul 2009 de MSC personalităților cu ”o activitate impresionată în menținerea păcii și soluționarea conflictelor”.

FOTO: Munich Security Conference

Distincția va fi ridicată de către soția lui John McCain, senatorul american neputând fi prezent din cauza motivelor de sănătate, în vreme ce discursul de laudatio va fi susținut de fostul vicepreședinte al Statelor Unite, democratul Joe Biden, partenerul lui Barack Obama în campania prezidențială din 2008 în care fostul președinte american l-a învins pe republicanul McCain.

Distincția a fost numită “Ewald von Kleist” după numele uneia dintre persoanele care au complotat în iulie 1944 pentru încercarea eșuată de a-l înlătura pe Adolf Hitler de la putere în Germania nazistă.

Anul trecut, în cadrul discursului său de la Conferința de Securitate de la München, John McCain a transmis partenerilor europeni că America nu va părăsi scena globală prin instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump.

”Să nu credeți că America se va da la o parte. Bazați-vă că America va fi aici”, a spus el.

Primul laureat al acestui premiu a fost Henry Kissinger, fostul secretar de stat american al președintelui Richard Nixon, iar distincția a mai fost acordată lui Javier Solana, fost secretar general al NATO și primul Înalt Reprezentant al UE, iar în anul 2014 premiul a fost acordat în comun lui Helmut Schmidt și Valéry Giscard d’Estaing, cancelar al Germaniei Federale (1974-1982), respectiv președinte al Franței (1974-1981).

John McCain, președintele Comitetului pentru servicii armate din Senatul american este membru al Congresului SUA din anul 1983, iar din 1987 face parte din Senatul Statelor Unite.

De-a lungul carierei sale publice, McCain s-a poziționat drept un puternic susținător al relației transatlantice, al extinderii NATO spre Europa de Est, iar în ultimii ani a criticat agresivitatea Rusiei în regiune, pledând pentru sprijin militar acordat aliaților europeni.

De 1 decembrie 2017, Ziua Națională a României, John McCain a transmis decidenților de la București și poporului român că ”România şi Statele Unite au o prietenie apropiată şi de durată, bazată pe împărtăşirea valorilor democratice comune”. 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.