Monica Macovei explică cum ar trebui abrogată ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale

Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al justiției, a transmis o „opinie politică” intitulată  „Să îi ajutăm să facă noua ordonanță de urgență exact cum le-a cerut poporul”. Ea se referă la modul în care ar trebui procedat pentru ca ordonanța de urgență 13, contestată în stradă, să nu producă efecte negative în justiție.

Iată cum spune europarlamentarul Monica Macovei că trebuie procedat:

1.      Titlul noii OUG: Ordonanță de Urgență pentru abrogarea OUG 13/2017 (în totalitate) și modificarea unor dispoziții din Codul de procedură penală. 

„Noua OUG trebuie să abroge în totalitate ordonanța hoților-OUG 13/2017. Refuzăm titluri de genul: anulare, revocare, prorogare, etc. Acceptăm numai abrogare”, precizează Monica Macovei.

2.     Textul noii OUG:

(a)               Articolul 1: “Se abrogă OUG 13/2017”.  

„Toată. Numai așa noua ordonanță de urgență (1) împiedică intrarea în vigoarea a modificărilor Codului Penal, programată pentru 9 februarie 2017, și (2) limitează în timp, până în momentul adoptării noii OUG, a modificărilor la Codul pe Procedură Penală. De la data adoptării noii OUG, modificările Codului de procedură penală nu mai sunt în vigoare. Evident, noua OUG trebuie publicată imediat în Monitorul Oficial, până pe 8 februarie cel târziu și trimisă în aceeași zi Parlamentului”, explică Monica Macovei.

(b)               Articolul 2: “Se modifică următoarele articole din Codul de Procedură Penală (enumerate), după cum urmează:…” și se scriu, în noua OUG, textele în vigoare înainte de OUG 13/2017 la toate articolele din Codul de procedură penală modificate de OUG 13/2017

„Acest lucru este necesar pentru că, după ce OUG 13/2017 este abrogată în totalitate, trebuie modificate, prin noua OUG, textele din Codul de procedură penală care au intrat deja în vigoare la 1 februarie 2017 și care astăzi fac parte din Codul de procedură penală”, arată Monica Macovei.  

„Este important să știm că ordonanța hoților – OUG 13/2017 va fi oricum dezbătută și supusă votului în Parlament și, ca să se îndeplinească voința sutelor de mii de români care protestează de 5 zile, ea trebuie respinsă de ambele camere ale Parlamentului”, atrage atenția europarlamentarul.  

Protestele nu trebuie să se încheie înainte de respingerea OUG 13/2017 de Parlament. Ca să nu ne păcălească”, adaugă Monica Macovei

„După respingerea definitivă a ordonanței hoților – OUG 13/2017, se va dezbate în Parlament noua OUG promisă, redusă la modificările aduse Codului de procedură penală, deja intrate în vigoare și care trebuie modificate prin noua OUG. Aceasta trebuie să fie ordinea”, punctează Monica Macovei.

Pe scurt, OUG 13/2017 trebuie abrogată în întregime tot prin OUG si de acest Guvern.  OUG 13/2017 va fi oricum dezbătută și votată de Parlament și trebuie respinsă. Noua OUG, dacă conține prevederile pe care le-am enumerat mai sus, ar trebui să fie adoptată.

Pe viitor, orice prevedere din modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală, care pune în aplicare, în mod exact, și nu mincinos, decizii ale CCR, va trebui făcută prin proiecte de legi, supuse unor dezbateri publice reale.

În ceea ce privește proiectul de grațiere, depus în Parlament în procedură de urgență, trebuie retras de Guvern, pentru că CEDO nu a cerut niciodată grațierea ca soluție la condițiile proaste de detenție din unele penitenciare, ci a cerut îmbunătățirea condițiilor de detenție, accesul real la îngrijire medicală sau eliminarea abuzurilor asupra deținuților.

În niciun caz o decizie pilot a CEDO nu va obliga România la plata unor despăgubiri, ci îi va da un termen de rezolvare a problemelor sistemice existente de peste 20 ani în Romania. Amintiți-vă de decizia pilot împotriva României pe proprietate, unde nu s-au dispus despăgubiri, ci luare de măsuri pentru o legislație și practică unitare și coerente, îndeamnă Monica Macovei.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *