Monica Macovei: USL și-a regrupat forțele: și-a construit superimunitatea și dă o lovitură năucitoare justiției

macovei monicaEuroparlamentarul Monica Macovei consideră că o parte din partidele aflate la guvernare, PSD, PNL şi PC, vor să dea o lovitură năucitoare justiţiei şi anticorupţiei în urma iniţiativei legislative prin care parlamentarii nu mai pot fi anchetaţi sau condamnaţi pentru o serie de fapte care sunt de natură penală.

Europarlamentarul PDL susţine că decizia celor care au fost de acord cu iniţiativa este una care vizează în mod clar ca parlamentarii care au probleme cu cercetările DNA sau ANI să scape de anchete.

„Lovitura a fost dată prin modificarea Codului penal şi scoaterea din categoria funcţionarilor publici a parlamentarilor. Astfel, ei nu mai pot fi anchetaţi pentru infracţiuni de corupţie sau asimilate corupţiei, cât timp acestea sunt definite în legislaţia actuală prin noţiunea „fapta funcţionarului public”. Dacă parlamentarii nu mai sunt consideraţi funcţionari publici, nu mai răspund pentru fapte de corupţie şi pentru nicio infracţiune de serviciu. Dacă senatorii şi deputaţii iau mita, pentru ei nu mai este infracţiune. Pentru alţi funcţionari publici din România, este infracţiune”, potrivit postării realizate pe blogul său de Monica Macovei și transmise redacției.

”Deputatii l-au scos și pe presedintele țării din categoria funcționarilor publici, cât și pe membrii profesiilor liberale -între alții, avocații și notarii.  Nici ei nu mai pot fi anchetați sau condamnați pentru infracțiuni de corupție sau orice infracțiune de serviciu din Codul penal.  Reamintesc ca în toate statele democrate corupția în sectorul public și în sectorul privat se pedepsește.

La conflictul de interese, USL a redus pedeapsa maximă de la 5 ani la 3 ani  închisoare și a scos miniștrii, parlamentarii, primarii, consilierii și presedinții consiliilor județene din categoria celor care pot comite infracțiunea de conflict de interese, așa cum și-au dorit și Dragnea, și Antonescu, și Ponta și multi alții.  USL a făcut asta decizând că nu se poate vorbi de conflict de interese în cazul emiterii, aprobării, adoptării sau semnării actelor normative sau administrative” argumentează Macovei.

Detalii aici.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eleven + five =