NATO înființează două structuri militare. Miniștrii Apărării vor decide crearea unui comandament maritim pentru Atlantic și a unui comandament pentru mobilitatea forțelor în Europa

Miniștrii Apărării din cele 29 de țări membre ale Alianței-Nord Atlantice se reunesc miercuri și joi la Bruxelles pentru a pregăti următorul summit aliat din luna iulie, dar și pentru a decide modernizarea structurii de comandă a NATO prin înființarea a două noi structuri, a anunțat, marți, Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței.

La nivelul reuniunii, miniștrii vor începe discuțiile în cadrul unei întruniri a grupului pentru planificare nucleară, iar pe agenda acestora se vor afla și ”fair burden sharing” (n.r. – împărțirea echitabilă a sarcinilor) în materie de cheltuieli pentru apărare, planurile UE pentru apărare și cooperare cu NATO, contribuția Alianței la Coaliția Globală împotriva Daesh și sprijinul NATO pentru țări precum Irak și Afganistan, a precizat secretarul general al NATO, prefațând reuniunea de la Bruxelles.

 

NATO pune bazele pentru două structuri de comandă

Mă aștept să fim de acord să înființăm o nouă comandă comună a forțelor pentru Atlantic. Aceasta se va concentra pe protejarea liniilor maritime de comunicare între America de Nord și Europa, precum și infrastructura critică. Comandamentul va juca un rol crucial în criză și conflict”, a spus Stoltenberg, făcând referire la faptul că 80% din aria de responsabilitate a comandamentului suprem al forțelor NATO din Europa este reprezentată de apă.

FOTO: NATO

Totodată, înaltul oficial aliat a precizat că miniștrii vor cădea asupra unui acord privind înființarea unui comandament de sprijin pentru mobilitatea rapidă a trupelor și a echipamentelor în Europa.

”Acesta este un lucru cheie pentru descurajare și apărare comună” a punctat Stoltenberg, precizând și faptul că la reuniunea miniștrilor Apărării vor lua parte Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, și miniștrii de profil din Suedia și Finlanda, țări membre UE și partenere ale NATO.

Deciziile privind aceste două noi structuri de comandă au fost pregătite încă de la reuniunea miniștrilor Apărării din luna noiembrie a anului trecut, atunci când secretarul general al NATO a anunțat că miniștrii au convenit asupra unei baze pentru revizuirea Structurii de Comandă Aliată – “coloana vertebrală” a NATO.

De asemenea, Jens Stoltenberg a precizat că o decizie privind locațiile acestor două noi structuri va fi luată până la finalul anului, în pofida faptului că presa a speculat pe seama faptului că structura de comandă maritimă ar putea fi localizată în SUA, iar cea privind mobilitatea trupelor în Germania.

Al treilea an consecutiv de creștere a cheltuielilor militare în Europa și Canada. Plus, coordonarea celor ”3C”: cash, capabilități și contribuții

În prefațarea reuniunii miniștrilor Apărării, secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat că, după decizia țărilor NATO de la summitul din Țara Galilor din anul 2014, ultimii trei ani au înregistrat o creștere a cheltuielilor militare în rândul aliaților europeni și Canada.

”Echilibrarea echitabilă a sarcinilor este, de asemenea, esențială pentru securitatea noastră comună. Aliații au convenit în 2014 să se îndrepte spre investirea a 2% din PIB în domeniul apărării până în 2024. Aceștia au convenit, de asemenea, să investească mai mult în capacitățile și echipamentele militare cheie. Și de a contribui cu personal la misiunile și operațiunile NATO. Cu alte cuvinte: mai mult cash, capabilități și contribuții”, a explicat Stoltenberg, anunțând că îmbunătățirea contribuțiilor europenilor și canadienilor reprezintă o creștere adițională de 46 de miliarde de dolari.

Estimări NATO: În 2024, 15 țări NATO vor aloca minim 2% din PIB pentru Apărare

Înaltul oficial aliat a reamintit că țările NATO au decis încă de anul trecut să raporteze anual modul cum vor să aloce mai mulți bani pentru noi capabilități și contribuții și a prezentat cifrele de care dispune Alianța în prezent.

După ani de declin, din 2014 am văzut trei ani de creștere a cheltuielilor de apărare în rândul aliaților europeni și a Canadei. O contribuție adițională de 46 miliarde de dolari”, a spus Stoltenberg.

Referitor la criteriul alocării a minim 2% din PIB pentru bugetele Apărării, acesta a arătat și noua dinamică preconizată în acest domeniu.

În 2014, doar 3 aliați au cheltuit 2% din PIB sau mai mult pentru apărare. În acest an, ne așteptăm ca 8 aliați să atingă obiectivul. Și până în 2024, ne așteptăm ca cel puțin 15 aliați să cheltuiască 2% din PIB sau mai mult pentru apărare”, a spus Stoltenberg.

În privința cheltuirii a minim 20% din bugetele apărării pentru dezvoltarea capabilităților, secretarul general a precizat că Europa și Canada au cheltuit peste 19 de miliarde de dolari în ultimii trei ani.

De asemenea, ”până în anul 2024, 22 de țări aliate sunt așteptate să investească minim 20% din bugetelor apărării pentru dezvoltarea capabilităților”.

Jens Stoltenberg: Măsurile UE trebuie să fie dezvoltate în sens complementar și nu o alternativă la NATO

La reuniunea miniștrilor Apărării, conform tradiției deja instituite, va participa și Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, și miniștrii Apărării din Suedia și Finlanda, format în care NATO și UE vor discuta despre planurile apărării europene – în contextul lansării PeSCo și a Fondului European pentru apărare – și cooperarea UE-NATO.

FOTO: NATO

”Măsurile UE să fie dezvoltate în sens complementar și nu o alternativă la NATO”, a spus Stoltenberg, amintind că liderii europeni au precizat că eforturile europene în materie de apărare nu își propun ”duplicarea NATO”.

”Cred că aceste eforturi sunt pentru a consolida NATO și Uniunea Europeană. Prin asta putem consolida pilonul UE din NATO. Mai mult de 90% dintre cetățenii țărilor UE trăiesc în state NATO. După Brexit, 80% din cheltuielile militare pentru apărare vor proveni din rândul aliaților non-UE. UE nu poate înlocui NATO, dar dezvoltarea capabilităților va consolida pilonul european din cadrul NATO. (…) Ceea ce ne dorim este o industrie a apărării mai competitivă. Sper că unul dintre lucrurile pe care UE le poate îndeplini prin PeSCo și prin Fondul European de Apărare să fie oprirea fragmentării industriei europene de apărare”, a mai completat secretarul general al NATO.

La precedenta reuniune NATO – cea a miniștrilor de Externe – cele două organizații au decis să permită o mai bună și rapidă desfășurare a trupelor în Europa și au agreat măsuri suplimentare pentru implementarea Declarației NATO-UE de la Varșovia.

România va fi reprezentată la reuniune de ministrul Mihai Fifor, care la precedenta ministerială a avut și o întrevedere bilaterală cu secretarul american al Apărării, James Mattis.

Reuniunea miniștrilor apărării are loc în contextul în care importanți lideri politici, miniștrii de externe și ai apărării și oficiali guvernamentali vor participa la finalul săptămânii la Conferința de Securitate de la München, cel mai prestigios forum internațional de profil și care, anul acesta, va fi dedicat crizei ordinii internaționale liberale, impactul primului an al președinției lui Donald Trump, noul impuls al politicii europene de apărare și impactul potențial al Brexit.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *