Natura 2000, o nouă strategie națională de conștientizare a publicului

natura 2000Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă a finalizat actualizarea ”Strategiei naționale de conștientizare a publicului cu privire la rețeaua europeană Natura 2000 în România”, elaborată inițial în 2007.

Propunerea de Strategie a fost realizată în cadrul campaniei InfoNatura2000 și a fost transmisă Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, instituție care deține autoritatea pentru aplicarea direcțiilor de acțiune menționate în document.

Studiul realizat pentru reactualizarea strategiei a confirmat intuiția noastră de a ne concentra pe comunicarea directă, față în față, care este preferată de public atunci când subiectul este atât de complex și vast. Dar concluzia cea mai interesantă este faptul că trebuie să ne concentrăm pe copii, pe profesori și școli, pentru că tinerii pot transforma firesc informațiile despre natură în obiceiuri sănătoase de viață.” consideră Radu Vădineanu, managerul proiectului, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Prin proiectul InfoNatura2000 au fost reactualizate liniile strategice de comunicare, care fixează ca obiective familiarizarea publicului cu conceptele de biodiversitate și sit Natura 2000, dar și înțelegerea corectă a avantajelor pe care le aduce rețeaua Natura 2000 locuitorilor din situri, precum și României în ansamblu. Cele mai importante direcții propuse sunt:

(1)  implicarea factorilor interesați, ca multiplicatori și facilitatori de informație,

(2) echiparea „multiplicatorilor” cu materiale standardizate, pe care să le utilizeze în comunicarea cu propriile grupuri țintă,

(3) accent pe comunicarea și implicarea copiilor și tinerilor, a școlilor și organizațiilor cu proiecte educaționale,

(4) realizarea unei signalistici unitare pentru siturile Natura 2000, astfel încât acestea să poată fi recunoscute imediat.

La elaborarea documentului au lucrat experți în comunicare, experți în biodiversitate și sociologi. Noua Strategie se bazează pe două cercetări sociologice realizate pe parcursul anului 2013 la nivel național: o cercetare calitativă asupra stakeholderilor activați prin campania InfoNatura2000 și o cercetare cantitativă asupra publicului larg. Acestea au măsurat sprijinul public pentru protecția biodiversității și nivelul de cunoștiințe cu privire la rețeaua Natura 2000 în România.

”Strategia națională de conștientizare a publicului cu privire la rețeaua europeană Natura 2000 în România” (noiembrie 2013) este disponibilă AICI.

InfoNatura2000 “Campanie naţională de conştientizare privind importanța conservării Biodiversităţii prin Rețeaua Natura 2000 în România”– SMIS-CSNR 17609 este un proiect derulat de către Fundația Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. Proiectul este co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”. 

 

Sursa: Comunicat de presa

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × four =