Negocierile dintre Grecia si creditorii privati sunt in faza finala

Grecia şi investitorii privaţi au anunţat că discută ultimele detalii ale reducerii datoriilor statului elen şi se aşteaptă ca în câteva zile să aibă gata un acord, esenţial pentru al doilea pachet de ajutor financiar, care să permită ţării să evite un faliment necontrolat.

După mai multe runde, negocierile se află în fază finală, însă pare puţin probabil ca o înţelegere preliminară să fie încheiată la timp pentru un summit al liderilor europeni programat luni, prognozeaza Mediafax.

Investitorii care deţin obligaţiuni elene au anunţat că cele două părţi finalizează un acord bazat pe o propunere a preşedintelui grupului miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker.

Afirmaţiile sugerează că cererea lui Juncker pentru o dobândă sub 4% la obligaţiunile cu maturitate mai lungă care vor fi oferite de statul elen laschimb cu obligaţiuni existente, în cadrul acordului de reducere a datoriilor cu 50%, a fost acceptată de creditori.

Săptămâna următoare ne vom afla în poziţia de a finaliza acest schimb. Suntem la numai un pas de acordul final“, a spus ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos, citând progrese semnificative la discuţii care au avut loc sâmbătă.

Mai multe informatii gasiti aici.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  shutterstock

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 4 =