NOI COSTURI ŞI CUANTIFICĂRI ALE SĂRĂCIEI LA NOI ŞI ÎN LUME

Autor: Emilian M. Dobrescu

Obiectivele de dezvoltare ale mileniului

În anul 2000, liderii mondiali s-au angajat să reducă la jumătate nivelul sărăciei până în anul 2015. Au mai rămas doar 5 ani până la termenul limită. Liderii lumii se reunesc în această lună la New York pentru a-şi analiza şi reanaliza angajamentele … “Mecanisme inovatoare de finanţare trebuie susţinute de UE, ca principal donator de asistenţă pentru dezvoltare, pentru ca Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) să poată fi îndeplinite până la termenul limită în 2015”, se spune într-o rezoluţie adoptată la jumătatea lunii iunie 2010, de către Parlamentul European. Cu numai cinci ani înainte de data limită fixată pentru realizarea ODM, deputaţii europeni au adoptat această rezoluţie utopică înaintea reuniunii ONU privind ODM, care va avea loc la New York între 20-22 septembrie 2010. În anul 2000, sub auspiciile ONU, liderii mondiali au convenit să acţioneze pentru eradicarea sărăciei în lume până în 2015, stabilind obiective în 8 domenii prioritare, precum reducerea sărăciei şi a foametei cu 50 la sută, acces universal la educaţie primară, eliminarea disparităţilor între femei şi bărbaţi, sporirea resurselor în domeniul sănătăţii. După trecerea a 10 ani de la stabilirea acestor domenii prioritare, UE este departe de a-şi atinge obiectivele stabilite.

În rezoluţia adoptată pe 15 iunie 2010, deputaţii europeni au solicitat: a) anularea datoriilor celor mai puţin dezvoltate ţări şi depunerea unor eforturi suplimentare pentru a uşura povara datoriei ţărilor în curs de dezvoltare, inclusiv un moratoriu fără dobânzi pentru rambursarea datoriilor până în 2015, în cazul ţărilor în curs de dezvoltare;
b) lupta împotriva paradisurilor fiscale, evaziunii fiscale şi fluxurilor financiare ilicite, ca şi divulgarea sistematică a profiturilor realizate şi a impozitelor plătite; c) reducerea costurilor transferurilor de fonduri trimise familiilor de lucrătorii migranţi. Statele membre UE şi Comisia ar trebui să aloce cel puţin 20 la sută din totalul cheltuielilor lor  pentru sănătate şi educaţie, să acorde prioritate sănătăţii materne şi combaterii mortalităţii infantile, având în vedere că progresele în aceste domenii sunt încă insuficiente. Politicile privind planificarea familială voluntară, avortul în condiţii de siguranţă, tratamentul infecţiilor cu transmitere sexuală şi aprovizionarea cu produse destinate sănătăţii reproductive ar trebui, de asemenea, să fie susţinute de statele membre UE şi Comisia Europeana. A fost accentuată necesitatea onorării promisiunii de a da ţărilor în curs de dezvoltare 0,7 la sută din veniturile interne brute ale statelor membre, precum şi necesitatea unei politici de dezvoltare mai coerente.       Nici una dintre ţările membre UE nu s-a angajat însă pentru a oferi o anumită sumă în acest sens.

Deficitele bugetare sporesc în final sărăcia

Nu cunoaştem să existe vreun studiu – pentru că este foarte greu, dacă nu imposibil de făcut – despre deficitele bugetare cumulate ale principalelor state dezvoltate ale planetei. În felul acesta, nimeni nu a putut verifica până acum o ipoteză de lucru absolut pertinentă: aceea că deficitele bugetare publice, anuale şi/sau cumulate, sporesc sărăcia, prin faptul că traiul pe datorie adânceşte, nu reduce o ssituaţie nefavorabilă. În 2009, deficitul bugetar al Statelor Unite era de 7,3 la sută din PIB, în timp ce în Marea Britanie el se ridica la 6,8 la sută din PIB; aşadar, este mai mare decât cei 6 la sută ai Greciei, deci, finanţele publice britanice şi americane sunt într-o situaţie la fel de complicată, precum cea a Greciei. SUA şi Marea Britanie sunt, teoretic, la fel de vulnerabile ca Grecia, dar au două atuuri majore: propria lor monedă, iar economia lor subterană este mult mai modestă.

DATORIA PUBLICĂ A STATELOR MEMBRE UE
- exprimată ca procent din PIB şi ca sumă nominală -
1. Italia 115,8 % (1.795 miliarde de euro)
2. Grecia 115,1 % (300 miliarde de euro)
3. Belgia 96,7 % (326,6 miliarde euro)
4. Ungaria 78,3 % (75 de miliarde de euro)
5. Franţa 77,6 % (1.489,025 de miliarde euro)
6. Portugalia 76,8 % (125 910 miliarde de euro)
7. Germania 73,2 % (1.700 mld. Euro)
8. Malta 69,1 %  (3,948 miliarde de euro)
9. Marea Britanie 68,1  % (950,3 miliarde lire)
10. Austria 66,5 % (184,1 miliarde de euro)
11. Irlanda 64 % (104,6 miliarde eur)
12. Olanda 60,9 % (347 miliarde euro)
13. Cipru 56,2 % (9,5 miliarde euro)
14. Spania 53,2  % (559,65 miliarde eur)
15. Polonia 51 % (684,3 mld PLN)
16. Finlanda 44  % (75 miliarde eur)
17. Suedia 42,3 % (1.293,753 miliarde SEK)
18. Danemarca 41,6 % (689,036 miliarde Dkk)
19. Letonia 36,1 % (4,7 miliarde LVL)
20. Slovenia 35,9 % (12,5 miliarde euro)
21. Slovacia 35,7 % (22,5 mld eur)
22. Cehia 35,4 % (1.282,29 miliarde coroane cehe)
23. Lituania 29,3 % (27,1 miliarde LTL)
24. România 23,7 % (116,526 miliarde lei)
25. Bulgaria 14,8 % (9,79 miliarde de leva)
26. Luxemburg 14,5 % (5,4 miliarde euro)
27. Estonia 7,2 % (15,5 miliarde EEK)

Uniunea Europeană 73,6 % ( 8.690,3 miliarde de euro)

Elveţia înregistrează un excedent primar structural de 0,3 la sută, ca şi Germania, în timp ce Franţa are un deficit primar de 3,7 la sută din PIB. Situaţia unor ţări europene din prima linie este similară: din 1974 până în prezent, Franţa nu a avut nici un buget echilibrat. Statele din zona euro trebuie să-şi reducă rapid deficitele bugetare şi datoriile pentru a elimina incertitudinile privind situaţia financiară a regiunii, a afirmat Christian Noyer, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene. Noyer, care este şi guvernatorul Băncii Franţei, a explicat că deficitele bugetare, departe de a sprijini creşterea, o ameninţă şi o compromit, deoarece o subminează. Reechilibrarea finanţelor publice este necesară pentru restabilirea încrederii şi pentru crearea condiţiilor unei creşteri eonomice puternice, a subliniat oficialul BCE. El a afirmat că actuala criză a datoriilor a scos în evidenţă slăbiciunile guvernanţei economice în Europa. Guvernatorul Băncii Franţei a declarat că decizia BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor a reprezentat cheia depăşirii crizei de către statele din zona euro.

Economiştii care susţin politicile consumatoriste şi pe cele ale “statului bunăstării generale”, arată că deficitele publice ridicate nu sunt ceva nou şi că după ce au atins niveluri extrem de ridicate după Al Doilea Război Mondial, îmbunătăţirea lor a fost considerabilă. Astfel, în 1974, deficitul public cumulat american scăzuse de la 121 la sută din PIB în 1945 la 32 la sută. Având în vedere că în prezent, datoria Statelor Unite este gata să ajungă la nivelul PIB-ului acestora, membrii Congresului şi experţi financiari de renume avertizează că Statele Unite vor fi în situaţia dificilă a Greciei în termen de 7-10 ani, cu excepţia cazului în care guvernul federal pune în aplicare măsuri radicale de austeritate.

Criza agravează sărăcia în Europa şi Asia Centrală

Criza globală actuală ameninţă bunăstarea a 160 milioane de persoane din Europa şi Asia Centrală, care trăiesc la nivelul sărăciei sau puţin peste acest jalon, arată un studiu al Băncii Mondiale (BM), dat publicităţii în decembrie 2009. Conform datelor din studiu, 40 milioane persoane din regiune trăiesc sub limita sărăciei, iar 120 milioane puţin peste acest nivel, faţă de un total de 120 milioane înainte de debutul crizei în 2008, a spus Luca Barbone, directorul Departamentului pentru combaterea sărăciei din BM. O echipă a BM a studiat efectul crizei mondiale asupra gospodăriilor din Europa şi Asia Centrală, afectate în special prin intermediul a trei canale principale: accesul la pieţele financiare (inclusiv costurile creditării şi povara plăţii ratelor), evoluţia preţului mărfurilor şi serviciilor, precum şi nivelul veniturilor membrilor gospodăriilor.

Accesul tot mai rapid al gospodăriilor la credite în ţările membre UE, dar şi în state din Balcanii de Vest (precum Albania şi Serbia) şi Ucraina a dus la creşterea nivelului de trai, dar şi la expunerea la şocurile pieţei de capital. Experţii BM au ajuns la concluzia că evoluţia ratelor de schimb, a dobânzilor bancare şi scăderea veniturilor gospodăriilor au determinat creşterea numărului celor care nu îşi mai pot plăti ratele.

Cheltuielile pentru procurarea hranei reprezintă 80 la sută din cheltuielile unei gospodării din ţările cu venituri reduse din regiune. Ca atare, în 2010, sărăcia a crescut din cauza crizei şi alte 11 milioane de persoane au devenit sărace, iar peste 23 milioane au atins pragul de sărăcie. S-a calculat pe baza unor modele matematice că o creştere de 5 la sută a preţurilor la alimente duce la o creştere cu 3 la sută a ratei sărăciei.

România, Ucraina şi Turcia au înregistrat o creştere a vulnerabilităţii şi sărăciei de la 9 la 12 la sută, în timp ce în Rusia creşterea a fost de la 6 la la sută, iar în Bulgaria Ungaria şi Polonia, creşterea a fost numai de la 3 la 6 la sută. În Estonia şi Azerbaidjan, vulnerabilitatea socială şi sărăcia au crescut de la 12 la 15 la sută, iar în Kazahstan se înregistrează cea mai mare rată, de peste 15 la sută. În ţări precum Moldova, Belarus, Ungaria, Rusia, Kazakhstan şi Bosnia, eficienţa programelor de asistenţă socială rămâne redusă, consideră experţii BM.

În timpul crizelor precedente, familiile se puteau baza pe un al doilea loc de muncă sau plecau peste hotare să muncească, acum criza prezentă, mondializată, nu mai oferă această oportunitate, iar ţările cu nivel mediu de trai, care au înregistrat cele mai semnificative reduceri ale activităţii economice, se confruntă cu cea mai mare creştere a sărăciei. Pentru a reduce efectele sărăciei, Banca Mondială recomandă guvernelor să majoreze programele de protecţie socială, în special cele care funcţionează bine, în loc să

restrângă cheltuielile bugetare; administraţia statelor din zonele citate ar trebui să se concentreze pe un mod eficient de cheltuire a banilor pentru a proteja categoriile defavorizate şi a rezista presiunilor de reducere a programelor sociale de care este acum nevoie mai mult ca niciodată.

Sărăcia în România

Lupta împotriva sărăciei este una dintre priorităţile planului economic pe zece ani – UE 2020 – prezentat de Comisia Europeana în martie 2010. Strategia defineşte cinci ţinte la nivel european, pe care ţările membre vor trebui să le transpună în ţinte naţionale. România, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, nu a rezolvat problema reducerii ratei de sărăcie în cei 20 de ani de tranziţie spre o economie de piaţă, fapt care transformă orice angajament pentru obiectivele UE 2020 într-o ţintă nerealistă. Majoritatea românilor asociază ultimele două decenii cu un proces continuu de sărăcire şi de deteriorare a standardelor de viaţă, conform unui studiu finalizat la sfârşitul trim I din 2010, al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV).

Începând cu o rată oficială de 7 la sută la începutul anilor ’90, numărul de oameni săraci s-a triplat până în 2008, când a început criza economică. În 2007 erau aproximativ 2.1 milioane de săraci, conform staticilor oficiale. Cercetarea realizată de ICCV identifică mai multe cauze pentru această sărăcie: rata şomajului, rate de schimb nefavorabile pentru valută şi transferurile de bani efectuate de românii din străinătate şi dobânzi deficitare în sectorul bancar. Rata şomajului era în 2007 de 6,7 la sută, 4,1 la sută în 2008 şi 4,4 la sută în 2009. În absenţa unor politici guvernamentale pentru crearea de noi locuri de muncă, timpul mediu pe care oamenii îl petrec în şomaj a crescut la peste doi ani.

În loc să se atenueze, sărăcia românilor se va accentua. Programele de asistenţă socială la scară mare nu pot fi implementate, datorită lipsei fondurilor necesare şi constrangerilor impuse de FMI. Programele publice de investiţii în sectoare precum infrastructura, care ar fi putut aduce un impuls pe piaţa muncii, au eşuat pentru că nivelul de utilizare a fondurilor UE a fost foarte mic.

OPINII… OPINII…

–          Am o puternică impresie că statele membre încearcă să se eschiveze de la respectarea angajamentelor legate de asistenţa oficială pentru dezvoltare. UE a rămas în urmă în privinţa îndeplinirii acestor angajamente, în special din cauza unor state precum Germania, Franţa şi Italia, aceasta din urmă având cel mai mic procent din PIB alocat asistenţei pentru dezvoltare dintre toate statele bogate – 0,16 la sută. Haideţi să nu închidem ochii la faptul că cei mai afectaţi de criză sunt cei din ţările sărace. Aceştia sunt în primul rând cei mai afectaţi de schimbările climatice şi de volatilitatea preţurilor pentru energie, alimente şi bunuri. Încă suntem în faza în care doar vorbim despre alocarea a 0,7 la sută din PIB pentru dezvoltarea ţărilor sărace.

Eveline Herfkens, fondatoare a campaniei ONU pentru Obiectivele de Dezvoltare ale                                      Mileniului

–          Foamea este un ucigaş tăcut. 1 miliard de oameni suferă în prezent de foame. Este nevoie de a elimina subvenţiile din agricultură, pentru a stabili o relaţie comercială corectă între ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare.

Annika Soder, coordonatorul pentru ODM al Organizaţiei ONU pentru alimentaţie şi

                        agricultură (FAO)

–          Suntem îngrijoraţi pentru că, pe de o parte, toată lumea a observat că ODM nu vor fi atinse dacă urmăm aceeaşi tendinţă şi aceeaşi viteză şi avem aceeaşi lipsă de leadership. Pe de altă parte, mai sunt încă 5 ani şi noi, ca organizaţii ale societăţii civile, credem că agenda ODM poate fi atinsă cu o schimbare radicală.

Olivier Consolo, directorul Confederaţiei ONG-urilor specializate în dezvoltare

                                internaţională (Concord)

–          Criza economică şi financiară pe care o traversăm îşi pune amprenta asupra obiectivelor asumate de statele membre în cazul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, cât şi asupra altor angajamente de acest fel la nivel global. Recomand direcţionarea politicilor către grupurile cele mai vulnerabile.

Corina Creţu, vicepreşedinta Comisiei pentru Dezvoltare din Parlamentul European

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *