Noi reacţii la acordul privind salvarea zonei euro

Liderii europeni au ajuns la un acord, miercuri seară, în privinţa planului de salvare a zonei euro, după lungi dezbateri şi negocieri.

Adevarul.ro publica declaraţiile liderilor UE:

Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei. “Am ajuns la un acord care cred că ne permite să oferim un răspuns credibil la criza statului grec. Din cauza complexităţii problemelor aflate în joc, a fost necesară o noapte întreagă pentru a lua nişte hotărâri, dar rezultatele vor fi o sursă de uşurare pentru întreaga lume”.

George Osborne, ministrul britanic de Finanţe. “Nu vom contribui la fondul destinat salvării zonei euro, dar suntem membri ai FMI şi nu întoarcem spatele Fondului Monetar Internaţional. Acordul de noaptea trecută nu presupune ca FMI să contribuie cu resurse suplimentare la salvarea zonei euro.

Vom contribui doar cu resursele care sunt valabile pentru toţi membrii FMI din lume, dar nu vom contribui la un fond care este ipotecat, care este direct legat de zona euro.

De asemenea, nu vom contribui la un vehicul cu destinaţie specială, destinat atragerii de fonduri suverane de investiţii. Avem deja un deficit mare”.

Jiang Yu, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe. “Sperăm ca acest consens să contribuie la creşterea încrederii pieţelor. China este dispusă să depună eforturi comune pentru a menţine redresarea economiei mondiale şi creşterea economică. China sprijină măsurile luate de UE pentru a soluţionarea problemei crizei datoriilor”.

Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale. “Este un pas important şi binevenit. Îi felicit pe liderii Uniunii Europene pentru luarea unor decizii dificile. Desigur, probleme precum cele cu care ne confruntăm nu pot fi rezolvate fluturând o baghetă magică şi trebuie să ne asigurăm că băncile pot funcţiona mai eficient şi că ţările din zona euro pot să scape de datorii.

Sunt încrezător că acest prim pas important va pune bazele unei abordări care se va concentra pe sprijinirea economiei mondiale şi pe reluarea creşterii economice”.

Mai multe informatii puteti găsi pe site-ul adevarul.ro.

Sursa foto: fabricadebani.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *