Obama: Liderii UE ştiu că trebuie să acţioneze urgent pentru combaterea crizei. Economia SUA nu se comportă bine

Preşedintele SUA, Barack Obama, a apreciat vineri că liderii europeni ştiu că trebuie să acţioneze urgent împotriva crizei datoriilor suverane, începând cu măsurile de consolidare a sistemului bancar.

Obama, care a discutat în ultimele zile cu mai mulţi lideri europeni, a subliniat că dificultăţile Greciei ar fi “cu siguranţă mai mari” dacă ţara ar părăsi zona euro.

“Trebuie să acţionăm mai rapid pentru injectarea de capital în băncile aflate în dificultate”, a pledat preşedintele SUA, precizând că problemele Europei “pot fi rezolvate”, informează Mediafax.

Barack Obama a declarat vineri şi că economia americană “nu se comportă bine”, asta după ce a fost criticat de adversarii săi republicani pentru că a afirmat anterior că sectorul privat “se comportă bine” în Statele Unite.

“Este absolut evident că economia nu se comportă bine”, a declarat Obama după ce s-a întâlnit cu preşedintele filipinez Benigno Aquino la începutul după-amiezii.

Anterior, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele a încercat să pună în evidenţă bilanţul său economic. “Am creat 4,3 milioane de locuri de muncă în cursul ultimelor 27 de luni. Peste 800.000 doar în acest an. Sectorul privat se comportă bine”, a declarat acesta.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: blog.theoptionstradingcourse.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − nine =