Obama: Securitatea lumii depinde de rezultatul summitului nuclear de la Seul

Preşedintele american Barack Obama a declarat marţi că securitatea lumii depinde de acţiunile decise în cadrul summitului privind domeniul nuclear, care se desfăşoară în prezent la Seul în prezenţa reprezentanţilor a 53 de state, informează agenţia Mediafax.

“Securitatea lumii depinde de acţiunile pe care le vom hotărî” aici, a declarat preşedintele american în cadrul unui discurs în sesiunea plenară a acestui summit de două zile consacrat securizării materialelor nucleare cu scopul de a nu ajunge în mâinile unor organizaţii teroriste.

Obama a subliniat că “multe au fost realizate” după precedentul – şi unicul – summit care a avut loc la Washington în 2010. Acesta a menţionat sporirea securităţii la locaţiile care adăpostesc materiale nucleare şi eliminarea sau securizarea elementelor periculoase.

“Acestea trebuie să ne încurajeze şi să nu ne inspire satisfacţie de sine. Acestea trebuie să ne consolideze dorinţa de a continua să acţionăm asupra acestor probleme”, a adăugat el. “Cred că înţelegem cu toţii că niciun stat nu poate acţiona singur”.

Conform proiectului comunicatului final obţinut de AFP luni seară, summitul va face apel la o “cooperare puternică” internaţională împotriva pericolelor “terorismului nuclear”, “una dintre cele mai mari ameninţări” la securitatea mondială, în încheierea sa de marţi seară.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *