Oficial BCE: Fondul de urgență trebuie să cumpere obligațiuni suverane

Un înalt oficial al Băncii Centrale Europene și-a exprimat susținerea față de propunerea de a folosi fondul de urgență al zonei euro pentru a achiziționa obligațiuni suverane de pe piață, declarând că această intervenție ar putea relaxa „presiunile extrem de severe” resimțite de Spania și Italia, potrivit Adevarul.ro.

În cadrul unui interviu acordat publicației financiare „Financial Times”, Benoit Coeure, membru în consiliul director al BCE responsabil pentru operațiunile de piață, a declarat că o reducere a ratei dobânzii-cheie va fi discutată cel mai probabil la ședința BCE de luna viitoare, pentru a crește nivelul de încredere. Însă oficialul băncii centrale a insistat asupra necesității unui acord politic  în ceea ce privește integrarea fiscală pentru a rezolva problemele sistemice ale zonei euro.

Coeure s-a declarat surprins că niciun guvern nu a cerut, până în prezent, Facilității Europene pentru Stabilitate Financiară (EFSF), fondul temporar de urgență al zonei euro în valoare de 440 de miliarde de euro, să  cumpere obligațiuni suverane pentru a reduce costurile de finanțare.

”În mod cert, rămâne un mister de ce deși EFSF poate să intervină pe piețele secundare, niciun guvern nu s-a folosit de această posibilitate”, a declarat Coeure pentru „Financial Times”.

Cu toate acestea, Coeur a exclus intervenția directă a BCE prin propriul său program de achiziții de obligațiuni, Securities Markets Programme, deoarece acesta „nu este un instrument care să fie folosit pentru a rezolva dificultăți fiscale sau de a sprijini bănci falimentare”.

Sursa:  Adevarul.ro
Foto:  en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 + 11 =