Oficiali germani şi francezi discută “reorganizarea radicală” a UE, cu restrângerea zonei euro

Oficiali germani şi francezi au discutat planuri de reorganizare radicală a Uniunii Europene, care ar presupune formarea unei zone euro mai integrate, probabil mai restrânse, au declarat pentru Reuters surse europene, anunta gandul.info.

“Franţa şi Germania au avut în ultimele luni consultări intense pe această chestiune, la toate nivelurile. Trebuie să acţionăm cu prudenţă, însă adevărul este că trebuie să stabilim cu exactitate lista celor care nu vor să facă parte din club şi lista celor care nu pot face parte”, a afirmat un înalt oficial european.

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a afirmat marţi, în timpul unui discurs la Strasbourg, că singurul model pentru viitor este o Europă cu două viteze, în care zona euro va avansa mai rapid decât toate cele 27 de ţări în ansamblu, informează Mediafax.

Discuţiile din ultima perioadă dintre oficiali de la Paris, Berlin şi Bruxelles au ridicat posibilitatea plecării unuia sau mai multor state din zona euro, în timp ce ţările rămase ar urma să insiste pe o integrare economică mai strânsă, inclusiv în privinţa politicii fiscale.

“Ar destrăma tot ceea ce au construit cu greu predecesorii noştri şi ar repudia tot ce au simbolizat în ultimii 60 de ani. Ar redesena harta geopolitică a Europei şi ar da naştere unor noi tensiuni. Ar putea fi într-adevăr sfârşitul Europei pe care o cunoaştem”, a comentat un diplomat UE.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a avertizat la Berlin cu privire la costurile economice ale oricărei “dezbinări” în zona euro. Economai Germaniei s-ar contracta şi ar pierde un milion de locuri de muncă, crede Barroso.

Oficialul consideră că orice efort pentru o mai strânsă integrare a politicii economice nu trebuie să vină cu preţul unor noi divergenţe între statele membre UE.

“Nu poate exista pace şi prosperitate în Nordul sau în Vestul Europei dacă nu există pace şi prosperitate în Sud sau în Est”, a arătat Barroso.

O înaltă sursă guvernamentală germană a declarat că se pune problema “curăţării” zonei euro pentru a o face mai puternică.

“Tot euro i-aţi spune, dar cu mai puţine ţări. Nu vom putea vorbi cu o singură voce şi nu vom putea face decizii dure în zona euro, aşa cum arată astăzi. Nu poţi avea o ţară, un vot”, a arătat el, criticând astfel procesul decizional greoi de la vârful UE, care a contribuit la agravarea crizei datoriilor de stat.

Merkel a reiterat totodată la Berlin apelul pentru modificarea Tratatului UE, afirmând că situaţia este atât de dificilă încât este nevoie de progrese urgente în acest sens.

Germania consideră că modificarea Tratatului ar putea reprezenta o oportunitate de consolidare a integrării din zona euro şi are potenţialul să facă loc pentru schimbările necesare în structura blocului monetar.

Mai multe informatii puteti afla accesand gandul.info.

Sursa foto: razbointrucuvant.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twelve + 16 =