Oltenia, printre regiunile dependente de cărbune vizate de inițiativa eurodeputatului Marian-Jean Marinescu pentru crearea unui fond energetic de tranziție

Viitorul cadrul financiar multianual al Uniunii Europene (post-2020) ar putea cuprinde și un fond energetic de tranziție care să sprijine regiunile europene dependente de cărbune, printre care și Oltenia, după ce Comisia pentru industrie și energie din Parlamentul European a votat o opinie al cărei raportor a fost eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE).

FOTO: The Parliament Magazine

”Am discutat, am introdus și am propus împreună cu Polonia, pentru că atunci când vine vorba de cărbune, eu colaborez foarte mult cu domnul Buzek, președintele Comisiei, menționăm un fond energetic de tranziție pentru regiunile care, în acest moment, se bazează foarte mult pe cărbune, așa cum este Oltenia la noi care are producție de energie bazată pe cărbune și care este evident că, într-un interval de timp, va trebui să se micșoreze datorită problemelor de emisie. Și atunci trebuie să existe un fond care să sprijine aceste regiuni și să facă o tranziție către alte domenii economice, pentru că altfel e o problemă cu oamenii”, a declarat Marinescu, vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European, pentru CaleaEuropeana.ro.

Raportor de opinie privind poziția Comisiei pentru industrie și energie din Parlamentul European în ceea ce privește viitorul buget multianual al UE, Marinescu a solicitat, printre altele, și un buget mai mare decât cel actual care să acopere noile cerințe în materie de securitate, apărare și migrație, precum și retragerea Marii Britanii din UE.

Urmăriți și VIDEO INTERVIU Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) explică beneficiile noului regulament european pe aviație: Asigurăm protecția cetățeanului. Dronele, reglementate în premieră la nivelul UE

În ceea ce privește fondul energetic respectiv, opinia eurodeputatul român se referă la ”importanța creării unui sprijin pentru regiunile care se bazează pe un consum intens de cărbune și pentru a susține tranziția acestora spre o economie cu emisii reduse de carbon”.

Marinescu, care este în același timp și coordonatorul Partidului Popular European pentru grupul de lucru privind viitorul cadru financiar multianual, consideră că prin crearea acestui fond energetic vor fi înlesnite schimbările structurale în industriile mari consumatoare de energie.

În opinia sa, eurodeputatul român a solicitat: un buget multianual care să facă față noilor cerințe din domeniul securității, apărării și migrației, inclusiv în contextul Brexit, o decizie privind viitorul cadru să fie adoptată înainte de alegerile europene din 2019, o strategie pentru politica industrială cu accent pe finanțare, alocarea a 120 de miliarde de euro pentru viitorul program de cercetare și inovare, fondul energetic de tranziție menționat anterior, dar și resurse suficiente pentru noi surse de gaz precum coridorul est-mediteranean și regiunea Mării Negre.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *