OMT: Spania a depășit SUA în ce privește numărul de turiști și a devenit a doua cea mai vizitată țară din lume. Ce stat se află pe primul loc

Spania a depășit Statele Unite ale Americii în ce privește numărul de turiști și devine astfel a doua cea mai vizitată țară din lume în 2017, după Franța, potrivit datelor Organizației Mondiale a Turismului, potrivit Deutsche Welle. Cifrele oficiale vor fi publicate în primăvară.

Foto: CaleaEuropeana.ro

Spania a fost vizitată anul trecut de 82 milioane de turiști străini, cu 9% mai mult decât în 2016. Turismul este o ramură importantă în economia Spaniei, reprezentând 12% din PIB, adică 87 miliarde de euro.

În august 2017 a avut loc un atentat în Catalonia, aceeași regiune ai cărei conducători au încercat fără succes să se desprindă de Spania, declanșând o criză majoră. Deși criza politică a declanșat o scădere a numărului de vizitatori în regiunea de nord-est, deoarece au fost organizate demonstrații masive după declarația de independență, nu pare să fi denaturat cifrele turistice globale pentru Spania în 2017.

În 2016, Spania a primit 75,3 milioane de vizitatori, în timp ce în Statele Unite au mers 75,6 milioane de persoane, iar Franța – în ciuda propriilor probleme legate de terorism – a rămas liderul mondial, cu 82,6 milioane de vizitatori, potrivit UNWTO. Turismul internațional în Statele Unite s-a redus în primele cinci luni ale președinției lui Donald Trump.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *