ONU a decis să retragă invitaţia Iranului pentru Geneva II

ban-ki-moonSecretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, a decis, luni, să anuleze invitaţia lansată cu doar o zi în urmă Iranului de a participa la conferinţa de pace Geneva II, care va avea loc miercuri în Elveţia, informează AFP, potrivit Adevarul.ro.

Noul anunţ a fost făcut de purtătorul de cuvânt al lui Ban Ki-moon, argumentând decizia ONU prin faptul că Iranul a arătat că nu sprijină o tranziţie a puterii.

„Secretarul general al ONU a hotărât ca reuniunea de o zi de la Montreux să aibă loc fără participarea Iranului”, a precizat Martin Nesirsky, purtătorul de cuvânt al lui Ban Ki-moon.

Duminică, Înaltul oficialul al ONU a declarat că în urma unei discuţii cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a decis să invite Iranul la conferinţa Geneva II, deoarece guvernul de la Teheran ar putea juca un rol pozitiv şi constructiv în cadrul negocierilor de pace.

„Dacă ne invită, vom participa. Dacă nu, atunci nu vom fi prezenţi”, a fost reacţia iniţială a lui Zarif în legătură cu participarea Iranului la conferinţa de pace Geneva II.

Statele Unite, alături de alte state europene, şi-au arătat rezerva cu privire la prezenţa Iranului, deoarece Teheranul nu este de acord cu aplicarea prevederilor acordului Geneva I, în care se notează instalarea unui guvern de tranziţie în Siria.

Conferinţa de pace de la Geneva II va începe miercuri, la Montreux, în Elveţia.

Sursa: Adevarul.ro

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × four =