ONU: Ambasadorul României, Ion Jinga, a lansat un apel către statele membre să își raporteze cheltuielile militare

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a deschis vineri reuniunea pe tema armelor convenţionale, din cadrul Comisiei I a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, în calitate de Preşedinte al Grupului de Experţi Guvernamentali (GEG) care evaluează raportarea de către statele membre ONU a cheltuielilor militare, potrivit unui comunicat transmis de Misiunea Permanentă a României la ONU.

Ambasadorul român a prezentat rezultatul lucrărilor GEG încheiate în iulie 2017, pe baza cărora a fost întocmit Raportul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind cheltuielile militare. 

Potrivit comunicatului, Reprezentantul Permanent al României a salutat adoptarea istorică, fără vot, a rezoluţiei privind “Informarea obiectivă în probleme militare, inclusiv transparenţa cheltuielilor militare”, aceasta constituind mandatul pentru Instrumentul Standardizat de Raportare a Cheltuielilor Militare (MilEx). Prin adoptarea rezoluţiei a fost confirmată importanţa acordată acestui instrument de transparenţă de către comunitatea internaţională. 

Exprimând preocuparea Grupului referitoare la tendinţa descendentă a statelor de a raporta cheltuielile militare, ambasadorul român a lansat un apel la creşterea nivelului de participare în cadrul instrumentului, în caz contrar acesta riscând să îşi piardă capacitatea de promovare a transparenţei şi a creşterii încrederii. În acelaşi timp, ambasadorul Jinga a subliniat că o mai mare participare a statelor la MilEx va conduce la creşterea predictibilităţii în sfera militară, cât şi la reducerea riscului de conflicte interstatale. 

Totodată, Reprezentantul Permanent al României a încurajat statele membre ONU să completeze chestionarul creat de către GEG pentru cercetarea cauzelor care au dus la declinul numărului de state raportoare. 

În intervenţia sa, ambasadorul Ion Jinga a subliniat că o chestiune cheie pentru asigurarea relevanţei şi dezvoltării instrumentului MilEx este stabilirea unui proces de revizuire periodică a acestuia. 

În cadrul reuniunii, statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi-au exprimat susţinerea în ceea ce priveşte creşterea transparenţei în cheltuielile militare, cât şi a colaborării la nivel internaţional pentru deminare, dezarmare şi neproliferarea armelor convenţionale. Aceste măsuri considerate sunt considerate ca fiind vitale în procesul de atingere a obiectivelor de dezvoltare durabilă, având în vedere legătura strânsă între pace, securitate şi dezvoltare, subliniază comunicatul Misiunii Permanente a României la ONU.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *