Bilanţul vine în urma a trei naufragii care au avut loc miercuri, joi şi vineri pe Marea Mediterană pe ruta Libia-Italia, bazându-se pe mărturiile supravieţuitorilor, a explicat Carlotta Sami, purtător de cuvânt al filialei UNHCR în Roma.
Circa 550 de persoane sunt date dispărute după ce o barcă s-a răsturnat joi, iar alţi 100 de imigranţi ar fi prinşi printre fragmentele unui alt vas care s-a scufundat miercuri.
De asemenea, un număr nespecificat de persoane lipsesc după ce barca în care călătoreau pe Mediterană s-a scufundat vineri.
“Luând în considerare aceste cifre, estimăm că sunt cel puţin 700 de victime, fără a avea vreo certitudine asupra acestor cifre sau asupra identităţilor lor”, a declarat oficialul UNHCR.
Peste 500 de imigranţi au fost salvaţi sâmbătă din bărci supraaglomerate ale traficanţilor în apropiere de regiunea de coastă a Libiei, cu ieşire la Marea Mediterană, de autorităţi italiene şi irlandeze.
În condiţiile în care nu se mai găsesc locuri în adăposturile pentru imigranţi din Sicilia, un vas al Marinei italiene (Vega) s-a îndreptat spre Reggio Calabria, un port din sudul Italiei, transportând 135 de supravieţuitori şi corpurile a 45 de persoane, recuperate în cursul unor operaţiuni de vineri, când ar fi fost salvaţi 2.000 de imigranţi în total.