Opt militari români răniți în Afganistan. Reacția președintelui Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj după ce opt militari români au fost răniți în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană în Afganistan.

Am aflat astăzi cu profundă durere despre atentatul din Afganistan soldat cu pierderi de vieți omenești, printre care și copii. În urma acestui tragic eveniment, opt militari români, aflați în teatrul de operații din Afganistan, au fost răniți. Le urez însănătoșire grabnică și multă putere lor și familiilor acestora în aceste momente de grea încercare”, a spus șeful statului conform Administrației Prezidențiale.

Le suntem alături militarilor noștri care ne reprezintă țara cu profesionalism și dedicare în cele mai periculoase zone din lume, pentru menținerea păcii și asigurarea securității internaționale”, a mai completat acesta.

Într-un comunicat remis CaleaEuropeana.ro, Ministerul Apărării a precizat că „opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei “Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device)”.

Citiți și Opt militari români din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniți în Afganistan

Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor. 

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Aceștia execută, în teatru, misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.

Situaţia de securitate în Teatrul de Operații din Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.

Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.