Orban: Vrem să absorbim fonduri europene în 2012 de trei ori mai mult faţă de ultimii cinci ani; plăţile POSDRU ar putea fi reluate

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, marţi, că România îşi propune să atragă, în 2012, în ceea ce priveşte fondurile structurale şi de coeziune, de peste trei ori mai mult decât a absorbit în primii cinci ani după aderare.

“Ne dorim să absorbim fonduri europene în 2012 de minim şase miliarde de euro din care 2,5 miliarde din sumele alocate agriculturii şi 3,5 miliarde din sumele pentru obiectivul de coeziune “, a spus Orban, citat de MEDIAFAX.

El a precizat că este vorba despre obiective ambiţioase şi foarte dificil de atins.

“Imaginaţi-vă că 3,5 miliarde înseamnă să absorbi într-un an de 3,5 ori mai mult decât în primii cinci ani”, a spus Orban.

El a precizat că până în septembrie 2011 România a reuşit să absoarbă 1,2 miliarde de euro iar Polonia a reuşit să atragă într-o perioadă similară după aderarea la UE aproximativ 18 miliarde de euro.

 Leonard Orban a adăugat că aşteaptă confirmarea de la CE privind reluarea plăţilor în cadrul POSDRU şi a adăugat că, deocamdată, nu există o iminenţă a altor suspendări sau întreruperi de plată.

“Sper ca în scurt timp să avem veşti de la CE. Aşteptăm confirmarea de la CE”, a spus Orban, referindu-se la reluarea plăţilor în cadrul POSDRU.

El a spus că “în ceea ce priveşte o iminenţă a altor suspendări sau întreruperi de plată, nu există deocamdată un astfel de risc”.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 + nine =