Orban: Există o mare frustrare în legătură cu atitudinea Olandei faţă de Schengen

Ministrul Leonard Orban declară că atât la nivelul autorităţilor române, cât şi al celorlalte state membre există un nivel de frustrare legat de decizia Olandei de a bloca procesul de aderare la Schengen, folosind alte argumente faţă de cele reale, legate de situaţia politică internă de la Haga.

“Un dosar extrem de important este legat de aderarea la Spaţiul Schengen. Sperăm că, într-o formă sau alta, Olanda va accepta finalmente că nu poate să blocheze la infinit acest proces şi va agrea soluţia de compromis sau o formulă care să permită o singură decizie, nu mai multe decizii”, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Europene, informeaza Mediafax.

“Vreau să înţelegeţi foarte bine că există în momentul de faţă o mare frustrare la nivelul nostru privind reacţiile pe care le are Olanda la acest proces. Noi ştim foarte bine care sunt motivele şi este cu atât mai frustrant că, ştiind care sunt motivele pentru care Guvernul olandez nu dă drumul acestei decizii, vin să se invoce nişte chestiuni legate de MCV, de faptul că ultimul raport al CE – care, între paranteze fie spus, este cel mai bun raport pe care l-a avut România până în prezent – nu a fost suficient de bun. Chestiuni de genul acesta sunt invocate ca să explice o situaţie ce ţine de politica internă a Olandei. Şi vreau să ne înţelegeţi frustrarea”, a spus Orban, potrivit Mediafax.

În acest context, ministrul a adăugat că regretă faptul că nu are permisiunea de a reda discuţiile de la Consiliul European. “ Dar, dacă aţi fi văzut aceste discuţii, aţi fi realizat că aceste frustrări sunt majore nu numai la nivelul României, ci şi la nivelul a din ce în ce mai multe state membre. Preşedintele Sarkozy a fost extrem de ferm la ultimul Consiliu European susţinând această formulă de compromis (n.red., aderarea în etape) la care s-a ajuns şi, cu toate acestea, premierul olandez Rutte nu a vrut sub nicio formă să cedeze “, a spus Orban.

Sursa articol: Mediafax.ro

Sursa foto: wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *