Papa Francisc, ales în unanimitate membru de onoare al Academiei Române

Papa Francisc a fost ales vineri prin vot deschis, la vedere, în unanimitate, ca membru de onoare al Academiei Române, la propunerea Prezidiului acestui for.

Foto: Instagram/franciscus

Având în vedere personalitatea teologică de talie mondială a Papei Francisc, exemplara sa dăruire în slujba oamenilor care caută un sens al vieții, o cale a păcii și a reconcilierii, subliniind preferința sa de a-i ajuta în primul rând pe cei săraci și marginalizați; de asemenea, ținând cont de meritele sale deosebite în ușurarea suferinței oamenilor refugiați, persecutați, victime ale războaielor, calamităților naturale și ale violențelor; în fine, prețuind prietenia sa față de poporul român și îmbrățișând inițiativele sale menite să ducă la refacerea unității creștine, prin susținerea dialogului ecumenic între catolicii și ortodocșii din țara noastră, Prezidiul Academiei Române propune alegerea Sanctității Sale ca membru de onoare al Academiei Române“, se arată în motivația oficială a Prezidiului Academiei Române, conform unui comunicat remis presei.

Alegerea Papei Francisc ca membru de onoare succede vizitei întreprinse de conducerea acestui for la Vatican în perioada 8 — 13 noiembrie, când Suveranul Pontif a acceptat această onoare.

 

Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif al Bisericii Catolice ales membru de onoare al Academiei Române, după Ioan Paul al II-lea, devenit membru de onoare al înaltului for de știință și de cultură al țării noastre în anul 2001, se mai arată în comunicatul citat.

România întreprinde eforturi diplomatice de mai bine de doi ani pentru o vizită a Sanctității Sale în țara noastră. Încă de la vizita președintelui Klaus Iohanis la Vatican, în 2015, a fost anunțat că un moment potrivit pentru vizita Papei Francisc la București ar fi anul 2018, anul centenarului Marii Uniri.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *