Papa Francisc, mesaj pentru liderii europeni: Europa riscă să moară. Solidaritatea este cel mai bun antidot împotriva populismului

Papa Francisc le-a transmis, vineri, celor 27 de lideri europeni reuniți la Vatican, printre care și președintele Klaus Iohannis, că Europa se confruntă cu un „vid de valori“, condamnând în acelaşi timp populismul antiimigraţionist şi extremismul, precizând că acestea sunt riscuri pentru dispariţia UE.

„Atunci când un organism îşi pierde direcţia şi nu mai poate privi înainte, el experimentează un regres şi, pe termen lung, riscă să moară“, a transmis Suveranul Pontif, cu ocazia summitului informal dedicat marcării a 60 de ani de la înfiinţarea comunităţii europene, potrivit The Telegraph.

Foto: Donald Tusk/Facebook

Pe fondul partidelor anti-europene care câștigă tot mai mult sprijin, Papa a avertizat cu privire la o prăpastie ce riscă să se adâncească între cetățenii Uniunii Europene și instituțiile sale și a susținut că o mai mare solidaritate este ”cel mai eficient antidot împotriva formelor moderne ale populismului”.

Papa Francisc le-a mai transmis liderilor europeni că trebuie să promoveze „patrimoniul de idealuri şi valorile spirituale“ ale Europei cu mai multă energie şi pasiune ”întrucât acesta este cel mai bun antidot pentru vidul de valori din zilele noastre”.

Potrivit Suveranului Pontif, tocmai acest „vid de valori“ reprezintă un aşa-numit teren fertil pentru dezvoltarea extremismului.

Papa le-a amintit vineri liderilor europeni că nu este suficient să trateze criza imigranţilor ca o problemă ce ţine de numere, economie şi securitate, denunţând o „lipsă de memorie“ a celor care ignoră că Europa modernă s-a născut în urma unei migraţii în masă şi din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial.

“Europa trebuie să recupereze acel spirit al solidarităţii, primul element al vitalităţii europene; acest lucru este necesar astăzi mai mult ca niciodată, în contextul tendinţelor de genul tentaţiei de reducere a idelurilor fondatoare la necesităţi de ordin productiv, economic şi financiar. Uniunea Europeană nu trebuie să însemne doar parametri economici, ci şi valori, bogăţie, diversitate, modele morale, idei”, a concluzionat Papa Francisc.

Video:

Papa a criticat adeseori blocul comunitar pentru lipsa de viziune, atrăgând în urmă cu trei ani critici din partea cancelarului german Angela Merkel. Atunci, Suveranul Pontif a comparat uniunea cu o femeie bătrână care şi-a pierdut fertilitatea.

Citiți și: Papa Francisc, îngrijorat de ascensiunea liderilor populiști: În vreme de criză ne lipsește judecata

La 60 de ani de la semnarea tratatelor privind înființarea Comunităților Europene, liderii celor 27 de țări UE, fără Marea Britanie, se vor angaja printr-o declarație solemnă pentru a face Europa ”mai sigură, mai prosperă, mai socială și mai puternică”, însă vor demara la summitul de la Roma și un amplu proces de reflecție cu privire la viitorul Uniunii Europene, proces care ar urma să fie definitivat în cursul anului 2019.

La Roma, România va fi reprezentată de președintele Klaus Iohannis, care va pleda pentru o Uniune Europeană mai puternică, mai consolidată și mai coezivă, iar unul dintre principiile de bază Declarației de la Roma trebuie să vizeze unitatea, coeziunea și durabilitatea.

Urmăriți și: Corespondență specială de la Roma. Momentul zero al Uniunii Europene: 60 de ani de integrare, față în față cu un viitor incert. Care sunt mizele României

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.