Paradox al Brexitului. Economia britanică, într-un trend ascendent

Primele statistici ce au fost date publicității după decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană arată că economia acesteia este într-un trend ascendent, mult mai bine decât se anticipase anterior, notează Politico Europe.marea-britanie

Produsul Intern Brut (PIB) al Regatului Unit a crescut cu 0.5% în lunile ce au urmat votului privind Brexitul. Aceste date sunt mult mai bune decât cele anticipate, mulți dintre analiști fiind mai degrabă de părere că Marea Britanie ar putea fi victima unei recesiuni pentru o perioadă, ca urmare a rezultatului-șoc al referendumului din această vară.

Biroul Național de Statistică a publicat un raport prin intermediul căruia a arătat că produsul intern brut a crescut cu 0.5 procente între iulie și septembrie, ceea ce se traduce printr-o scădere cu o.7 procente a creșterii față de al doilea trimestru al anului, dar mai mică decât era de așteptat.

Citiți și

David Cameron: Ieșirea din Uniunea Europeană este o ”opțiune autodistructivă” pentru economie

BREXIT. Lira sterlină, în cădere liberă după anunțul făcut de premierul britanic, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani

PIB-ul Marii Britanii a fost cu 2.3 procente mai mare în cele trei luni ale anului 2016 (perioada iulie-septembrie), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, mai arată raportul.

O analiză din luna mai și care a fost dată publicității de către ministul britanic de interne arăta faptul că PIB-ul economiei britanice ar putea scădea cu 6% în primii doi ani după Brexit. 

Ministrul de finanțe britanic George Osborne a apreciat că Marea Britanie ar pierde cel puțin 500.000 de locuri de muncă în doi ani și o depreciere cu 12-15% a lirei sterline. 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *