Elena Basescu (PDL, PPE): MCV a fost ca un medicament administrat unui pacient bolnav care dorea să se însănătoșească

Elena Basescu a sustinut in plenul Parlamentului European de la Strasbourg un discurs referitor la Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV).

elena basescu“Doresc să salut și eu faptul că avem această dezbatere în plenul Parlamentului European, deși la o oră mult prea târzie, și doream de asemenea să salut faptul că împreună toți europarlamentarii români am  făcut front comun pentru a impune acest subiect pe ordinea de zi” si-a inceput Elena Băsescu discursul, potrivit unui comunicat remis presei.

 In opinia sa ”MCV-ul reprezintă un sprijin acordat acelor țări care trebuie să facă progrese pentru a se alinia la standardele europene”

”Pentru România, o țară care a trăit 50 de ani în comunism și o perioadă lungă de timp în tranziție, Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost ca un medicament administrat unui pacient bolnav care dorea să se însănătoșească.”, sustine aceasta.

Europarlamanetarul a tinut sa mentioneze in incheiere situatia ministrilor cercetati penal:

”O țară nu se poate dezvolta fără o justiție independentă și sănătoasă, o țară nu poate prospera fără încrederea cetățenilor săi și a partenerilor externi. Iar această încredere vine în momentul în care instituțiile statului nu  sunt afectate de corupție și lucrează pentru cetățenii ei.

Așa cum scrie în ultimul raport MCV, Romania a înregistrat progrese. Din păcate aceste progrese s-au înregistrat numai în zona instituțională: DNA, ANI, CSM, ICCJ. Zona politică atârnă ca o piatră de moară, având în continuare probleme majore.

Acest lucru reiese și din concluziile Consiliului Afaceri Generale, concluzii care au fost adoptate în consens de către toate statele membre și cu participarea reprezentantului statului român.”

Și doresc să citez: “intră în responsabilitatea miniștrilor și parlamentarilor de a fi exemplu în probleme de integritate.” Însă în România, unii dintre ei sfidează opinia publică și bunul simț.”

Foto: http://www.ebasescu.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *