Marian-Jean Marinescu: La Strasbourg nu se va mai vota ajutorul FEAG destinat muncitorilor disponibilizați de Nokia

Marți, 21 noiembrie 2012 la Strasbourg, parlamentarii europeni ar fi trebuit să voteze  în ședința plenară a Parlamentului European alocarea unui ajutor de aproape 25 milioane euro prin intermediul Fondului European de Ajustare la Globalizare (FEAG) destinat unui număr de peste 5000 de muncitori disponibilizați din 7 state europene, și anume România, Spania, Finlanda, Danemarca, Italia, Suedia și Austria.

Din această sumă țara noastră ar trebui să primească nu mai puțin de de 2,94 milioane euro, destinați sprijinirii unui număr de 1.416 de foști lucrători ai companiei Nokia și ai furnizorilor acesteia, pentru ca aceștia să își adapteze aptitudinile profesionale și să găsească noi locuri de muncă.

Din păcate, acest subiect nu va mai face parte din agenda sesiunii plenare a Parlamentului European din această săptămână deoarece alocările de fonduri prin intermediul FEAG au fost blocate în cursul saptămânii trecute, pe motivul lipsei de fonduri în bugetul Uniunii Europene pe anul 2012. Întrucât, nu s-a reușit ajungerea la un acord în cadrul negocieriolor dintre Parlamentul European si  Consiliul Uniunii Europene cu privire la rectificarea bugetară pentru anul în curs dar și a bugetului Uniunii Europene pentru 2013, Comisia de Bugete a fost nevoită sa își amâne votul pentru aprobarea alocărilor prin FEAG.

”Această negociere între Parlament și Consiliu duce la astfel de situații nu din cauza atitudinii Parlamentului ci cea a unor anumite state membre care nu doresc să mai contribuie la bugetul de anul acesta și care, în același timp doresc să reducă și bugetul pentru următorul cadru financiar multianual 2014 – 2020”, a declarat deputatul european Marian-Jean Marinescu.

În cazul în care nu va fi găsită o soluție pentru deficitul bugetar aferent anului în curs și nici nu se va ajunge la o înțelegere cu privire la bugetul anului 2013, atunci ajutorul de aproape 25 milioane de euro atât de necesar celor peste 5000 de lucrători disponibilizați, va rămâne blocat.

”Consider că strategia adoptată de Parlamentul European de a refuza să discute bugetul pentru anul 2013 înainte de adoptarea celor două rectificări de buget pentru anul în curs este una foarte bună, și în calitate de membru al delegației Parlamentului implicată în negocieri, îmi exprim convingerea că până la urmă se va ajunge la un rezultat, a concluzionat deputatul european Marian-Jean Marinescu.

În mod concret, măsura luată în cazul țării noastre a fost de amânare de către Comisia de Bugete a Parlamentul European alocarea celor aproape 3 milioane de euro destinați României în cadrul primei sale aplicații pentru ajutor FEAG.

Sursa: Serviciul de Presă şi Comunicare al PPE
Foto: fr.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − twelve =