PE: Măsuri la nivel UE pentru colectarea taxelor fraudate

parlamentul europeanStatele membre ar trebui să își unească forțele pentru a înjumătați, până în 2020, decalajul fiscal în valoare de un trilion de euro, cere PE într-o rezoluție votată marți. Deputații vor ca guvernele să cadă de acord asupra unor măsuri de combatere a paradiselor fiscale, de rectificare a lacunelor și de combatere a planificării fiscale agresive. O altă rezoluție, votată de asemenea marți, prezintă alte beneficii pe care o mai bună coordonare a sistemelor de taxare le-ar aduce statelor membre.

Dimensiunea fraudelor fiscale transfrontaliere este scandaloasă, iar măsurile naționale unilaterale nu vor fi suficientă să o înfrângă”, a spus Mojca Kleva Kekuš (S&D, SI), raportorul pentru rezoluția privind evaziunea fiscală.

“Avem nevoie de o platformă comună pentru ca în viitor să schimbăm informații privind taxele și sistemele de taxare care contribuie la creșterea economică. Nu avem nevoie de mai multe taxe, ci de mai mulți oameni și mai multe companii care să le plătească”, a spus Ildiko Gáll-Pelcz (PPE, HU), care a elaborat raportul anual privind fiscalitatea.

Recuperarea taxelor

Nevoia principală este de a reduce decalajul fiscal, și anume veniturile pierdute prin metodele ilegale ale fraudei fiscală și evaziunii, dar și prin evitarea legală a taxelor și prin planificarea fiscală agresivă care exploatează lacunele, inadvertențele între sistemele de taxare și absența cooperării în interiorul UE și internaționale, se arată în textul prezentat de Kekuš. Taxele necolectate sunt de aproximativ 2000 euro pe cetățean european, pe an.

Lista neagră a paradiselor fiscale

Rezoluția cere statelor membre să cadă de acord asupra unei definiții clare, la nivel UE, a “paradisului fiscal” și să creeze o listă neagră comună a acestor jurisdicții, în scopul de combate frauda fiscală și evitarea taxelor.

Fără finanțare publică pentru evazioniști

Datoria statelor membre care cer asistență financiară de a-și îmbunătăți capacitatea de colectare a taxelor și de a combate evaziunea fiscală trebuie să acopere și spălarea de bani, evitarea taxelor și planificarea fiscală agresivă, adaugă deputații.

Nu trebuie acordate finanțări europene sau ajutoare de la stat companiilor care încalcă standardele de taxare UE, iar firmele care depun candidaturi pentru licitații publice trebuie să dea informații despre orice amenzi sau sentințe primite pentru chestiuni legate de taxe și impozite. Autoritățile publice trebuie să aibă dreptul de a termina un contract dacă prestatorul încalcă ulterior obligațiile sale referitoare la taxe și impozite, se mai spune în text.

Statele membre vor utiliza bazele de date ale vehiculelor cu motor, terenurilor și iahturilor, precum și denunțători protejați și surse jurnalistice pentru a ajuta la identificarea evaziunii fiscale, spun deputații.

Vămi și TVA

Întrucât taxele nu sunt administrate la nivel UE, doar statele membre pot să combată frauda fiscală. Deputații le cer să lucreze împreună pentru a armoniza bazele de taxare, pentru a aplica măsuri care să împiedice firmele să mute profitul în paradise fiscale pentru a evita taxele și pentru a îmbunătăți verificarea încrucișată a datelor vamale și fiscale în scopul reducerii fraudarea TVA-ului.

În cele din urmă, deputații cer UE să preia conducerea în eforturile forurilor multinaționale de a îmbunătăți transparența fiscală și schimbul de informații. În text se arată că evitarea taxelor aduce în țările în curs de dezvoltare o pierdere estimată de 125 miliarde de euro pe an, adică aproape de dublul sumelor pe care aceste state le primesc sub forma ajutorului internațional.

Pentru a încuraja potențialul creșterii economice a UE și pentru a minimiza o competiție dăunătoare în domeniul taxării, deputații propun în rezoluția privind fiscalitatea anuală un sistem numit “șarpe fiscal” pentru facilitarea coordonării la nivelul UE, pentru a oferi informații privind taxele și pentru a ține evidența reducerilor și creșterilor în structura de taxare a fiecărui stat.

Sursa: europarl.europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *