Norica Nicolai: Parlamentul European nu poate acuza bazându-se pe supoziții

Parlamentul European a votat ieri seară, în plenul reunit de la Strasbourg, acordarea descărcării de gestiune al Agenției Europene de Mediu, după ce inițial raportorul Monica Macovei a insistat ca acest lucru să nu se întâmple, stârnind o serie de reacții negative din partea Comisiei Europene, a colegilor parlamentari și a mediului academic.

Întreg grupul ALDE a votat pentru descarcărea de gestiune a acestei agenții. A trebuit să punem în balanță votul nostru afirmației care indică elemente de corupție, fără să fi văzut însă un raport al OLAF-ului sau al unei autorități relevante în acest sens. De asemenea, am pus în balanță Raportul Curții de Audit care, sigur, formulează critici, dar nu aduce acuzații, cu declarațiile celor doi Comisari Europeni ce apreciază managementul acestei Agenții, și mă refer la Comisarul Potocnik și la Comisarul Semeta, cu declarațiile unui întreg board științific compus în marea majoritate de universități de prestigiu, în special Cambridge. Toate acestea relevă faptul că cei implicați în managementul Agenției apreciază performanța acestei instituții și a conducerii sale”, a arătat Norica Nicolai, lidera delegației române din ALDE.

Norica Nicolai a mai criticat modul de abordare al raportoarei Monica Macovei (PPE), care a ales să facă acuze neprobate, folosind cu rea credință rolul de gardian al bugetului european pe care îl are Parlamentul. “Nu putem să nu acordăm descărcare de gestiune unei agenții europene doar bazându-ne pe supoziții de corupție. Credem că este firesc ca aceste supoziții să aibă un suport probatoriu. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă mâine am refuza să dăm descarcarea Comisiei pentru că presupunem noi că domnul Barrosso are afaceri importante într-un stat membru”a mai argumentat eurodeputata liberală.

Sursa: http://pnlbruxelles.eu

Foto: pnl.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *