Scandalul cărnii de cal: PPE cere etichetarea numelui ţării de origine pentru carnea procesată

MEP Richard SEEBERVorbitorul grupului PPE în cadrul Comisiei parlamentare pentru sănătate publică şi siguranţă alimentară, Richard Seeber, solicită o mai bună aplicare a normelor existente de etichetare a produselor alimentare şi o revizuire a regulamentului privind etichetarea produselor alimentare, ca urmare a scandalului recent cu carnea de cal, potrivit unui comunicat remis presei. Comisia a discutat ieri (18 februarie a.c.) despre posibilele consecinţe ale etichetării necorespunzătoare a cărnii de cal, întâlnită în multe ţări din UE.

“Ceea ce a fost descoperit în ultimele zile este o fraudă majoră Aceasta este o încălcare clară a normelor europene actuale privind etichetarea produselor alimentare. Acesta este motivul pentru care avem nevoie în primul rând de mai multe controale şi o mai bună aplicare a normelor existente”, a declarat Richard Seeber, co-coordonator al grupului PPE în cadrul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului European.

Richard Seeber cere o revizuire a normelor de etichetare pentru carnea procesată: “Unul din motivele care stau la baza acestui scandal este faptul că nu este suficient de clar ce se găseşte în carnea procesată şi locul de unde provine aceasta.”

“Vreau la nivelul UE o etichetare clară şi armonizată, în care să fie indicată ţara de origine a cărnii procesate de-a lungul întregului comerţ şi linii de procesare. Toate normele de etichetare au nevoie de controale mai multe şi mai dure. Cea mai bună lege este inutilă dacă nu este pusă în aplicare”, a conchis Richard Seeber.

Sursa: eppgroup.eu

Foto: epwatergroup.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 4 =