Renate Weber o critică pe Viviane Reding pentru poziţia ei faţă de România

Cu o zi înainte de dezbaterea din Parlamentul European cu privire la România, europarlamentarul liberal Renate Weber o atacă pe Vivane Reding, comisar european pentru Justiție și una dintre vocile cele mai critice la adresa derapajelor din România, arată EVZ.ro.

Renate Weber a declarat, la  RFI România, că liberalii din Parlamentul European vor cere mâine explicaţii reprezentanţilor Comisiei Europene pentru poziţia adoptată faţă de evenimentele de la Bucureşti, susţinând că Viviane Reding, comisar european pentru Justiţie, vrea să facă din România “trambulina sa de dezbatere electorală”.

”Când era vorba de Ungaria, personal am avut o lungă corespondenţă cu dumneaei şi a refuzat în mod categoric să-şi asume cea mai mică implicare, indiferent că era vorba de Constituţie, de legea presei, deci în materie de Ungaria doamna Reding era dispărută cu desăvârşire. Acum, însă, toată lumea ştie că doamna Reding este într-o campanie, chiar dacă n-o recunoaşte, dar este într-o campanie, pentru că doreşte să fie viitoarea preşedintă a Comisiei Europene şi atunci a zis: “gata, din România fac trambulina mea de dezbatere electorală în ce mă priveşte!””, susţine eurodeputatul PNL.

Sursa: EVZ.ro
Foto:  ro.wikipedia.org

 

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Renate Weber o critică pe Viviane Reding pentru poziţia ei faţă de România

  1. Ciprian Ciucu 11/09/2012 at 13:46

    Dupa razboi multi viteji s-arata.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × three =